Cine e, de fapt, Andreea Beatrice – singura elevă din Bârlad care a luat nota 10 la Evaluarea Națională 2022

Publicat: 24/06/2022 | 14:57

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2022 au fost afișate, iar cea care este în în fruntea clasamentului este Andreea Beatrice. Iată cine este  singura elevă din Bârlad care a luat nota 10 la primul examen din viața ei!

Ea este singura elevă din Bârlad care a obținut media 10 la Evaluarea Națională 2022, însă, având în vedere parcursul său de până acum, nu este de mirare reușita memorabilă de la primul examen din viața ei.

Cine e Andreea Beatrice – singura elevă din Bârlad care a luat nota 10 la Evaluarea Națională 2022

Vezi și: EVALUAREA NAȚIONALĂ 2022 | CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ IEI NOTĂ MAI MICĂ DUPĂ CONTESTAȚIE LA EVALUARE

Andreea Beatrice Dumitru este șefa de promoție a Școlii Gimnaziale ”George Tutoveanu” din Bârlad și a absolvit cu 10 pe linie toate cele 8 clase de gimnaziu. Primul examen din viața ei deschide ”porțile” unui nou capitol cu o performanță unică: singura elevă din Bârlad care a luat nota 10 la Evaluarea Națională 2022.

Deși a mărturisit că a fost mulțumită de cum s-a descurcat la examen, Andreea Beatrice nu se aștepta să obțină 10 atât la Limba Română cât și la Matematică.

“Evaluarea Natională este examenul pe care elevii claselor a VIII-a se axează pe toată durata anului școlar. Deși cu toții am fost speriați la început, am ajuns ușor-ușor să așteptăm cu nerăbdare examenul pentru a scăpa de această grijă ce ne apăsa. Fiind șefă de promoție cu media generala 10, presiunea pusă pe mine a fost enormă, toată lumea așteptând de la mine rezultate maxime la examen.

Vezi și: REZULTATE EVALUAREA NAȚIONALĂ 2022 | AU FOST AFIȘATE NOTELE PE EDU.RO. VEZI AICI CÂT AI LUAT!

Deși mă simțeam capabilă să ajung la această performanță, teama de a-i dezamăgi pe ceilalți și imprevizibilitatea subiectelor îmi provoca o stare de îngrijorare. După trecerea examenelor am așteptat cu nerăbdare afișarea rezultatelor. Deși eram mulțumită de cum m-am prezentat la examen și mă așteptam la o notă apropiată de 10, nu am realizat importanța reușitei mele decât în momentul afișării rezultatelor!”, a declarat Andreea Beatrice Dumitriu, pentru vremeanouă.

Sursa foto: Facebook.ro