Sfantul Nicolae, patronul Greciei, Rusiei si al multor orase din Apusul Europei, este unul dintre cei mai populari sfinti ai crestinatatii datorita multelor minuni savarsite atat in timpul vietii, cat si dupa moartea sa, fiind supranumit "Facatorul de Minuni", pastrand si rolul de Mos pentru copii.
Sfantul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a nascut in localitatea Patara din Asia Mica, in cea de-a doua jumatate a secolului al III-lea. La primul sinod ecumenic tinut la Niceea, in anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare aparator al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform careia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Sfantul, ingrijorat de o posibila ruptura care putea avea loc in Biserica, i-a dat ereticului Arie o palma. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultatori sa fie loviti cu joarda in semn de avertisment.
Tot traditia spune ca nuielusa cu care este lovit neascultatorul trebuie sa fie de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va inflori pana la Nasterea Domnului (Craciun) inseamna ca sfantul „a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.
Sfantul Nicolae a stiut, insa, ca dupa mustrare se cere mangaiere. Astfel, a facut multe daruri saracilor, i-a linistit pe cei intristati si a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi.
Sfantul ierarh Nicolae a murit in anul 340, iar din anul 1087, moastele sale sunt pastrate la o biserica, ce-i este dedicata, in Bari, in sudul Italiei.
In traditiile romanesti, Sfantul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zapada care cade in luna decembrie; pazeste soarele, care incearca sa se refugieze pe langa el spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura; este iscoada a diavolului; stapaneste apele, fiind patron al corabierilor pe care ii scapa de la inec; apara soldatii in razboi, motiv pentru care acestia il invoca in timpul luptelor; ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace care vor sa se marite.
Daca la Sfantul Andrei se punea la incoltit graul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfantul Nicolae se pun in apa crengute de pomi fructiferi, pentru ca acestea sa infloreasca, dovada iertarii greselilor, dupa cum spun traditiile populare.