Codul Rutier. Șoferii care suferă de aceste boli ar putea rămâne fără permisul auto

Publicat: 01/11/2022 | 20:40
Imagine reprezentativă. Sursă foto: Pixabay

Veștile nu sunt tocmai îmbucurătoare pentru anumiți conducători auto. Persoanele care doresc să își reînnoiască sau să își obțină permisul auto trebuie să respecte anumite reguli stipulate în Codul Rutier. Printre acestea se află, mai ales, cele legate de boli. Iată ce condiții medicale ar putea împiedica o persoană să intre în posesia carnetului de conducere.

O persoană își poate pierde dreptul de a conduce un vehicul în urma mai multor factori sau situații. De pildă, există șoferi cărora li se suspendă dreptul acesta, după ce au fost prinși la volan sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Pe de altă parte, există și un alt mod prin care conducătorii auto pot rămâne fără permis, și anume în urma unor boli sau condiții medicale de care suferă.

Vezi și ATENȚIE ȘOFERI! CE TREBUIE SĂ AI ÎN MAȘINĂ NEAPĂRAT? ÎN CAZUL ÎN CARE ÎȚI LIPSESC, TE VEI ALEGE CU O AMENDĂ DE APROAPE 800 DE LEI

Șoferii care suferă de anumite boli pot rămâne fără permisul auto

De aceea, înainte de a obține sau de a reînnoi permisul de conducere, persoana în cauză trebuie să facă un set complet de analize. De asemenea, trebuie să treacă și de testul de vedere.

Există mai multe boli sau condiții medicale care pot lăsa o persoană fără permisul auto.

Potrivit modificărilor Codului Rutier, care au intrat în vigoare la începutul anului 2022, există posibilitatea ca o persoană să fie limitată în a intra în posesia permisului auto, dacă suferă de:

– Afecțiuni ale aparatului respirator (este necesar avizul medical);
– Sindromul de apnee moderat în somn (aviz medical);
– Boli cardiovasculare (depinde de tipul condiției medicale);
– Afecțiuni oculare sau ale auzului (aviz medical);
– Handicap locomotor (aviz din partea unei unităţi de asistenţă medicală autorizate);
– Diabet zaharat;
– Afecțiuni neurologice;
– Epilepsia;
– Tulburări mintale;
– Dependența de alcool;
– Dependența de droguri;
– Afecțiuni renale.

Există mai multe boli sau condiții medicale care pot lăsa o persoană fără permisul auto. În cazul persoanelor care suferă de boli cardiace grave, au avut un transplant de cord, o operație de bypass sau au un stimulator cardiac implantat, acestea trebuie să aibă aviz special de la medic. De asemenea, și cei care suferă de boli renale sau diabet trebuie să aibă un asemenea aviz din partea medicului specialist.

Citește și VEȘTI BUNE PENTRU ȘOFERI! RCA-UL ESTE MAI IEFTIN. CÂT VOM PLĂTI DE ACUM ÎNAINTE PENTRU ASIGURARE

Sursă foto: Pixabay