Cristina Joia, designerul de la Visuri la Cheie, drama unui divorț dureros: ”Am suferit mult”

În spatele Cristinei Joia, designer de interior de succes, parte din echipa ”Visuri la cheie”, se află povestea unui om puternic și sensibil. Povestea ei pare desprinsă din filme, însă viața a învățat-o cele mai prețioase lecții. Designerul a vorbit despre, poate, cel mai greu moment din viața ei. Divorțul a făcut-o să realizeze că într-o căsnicie iubirea nu înseamnă totul.

Cristina Joia și-a deschis sufletul și a vorbit despre sfârșitul unei căsnicii de aproape 14 ani. Designerul a trecut prin, poate, cea mai neagră perioadă. Cu doar două zile înainte de aniversarea a 14 ani de relație, Cristina a semnat actele de divorț.

”Pur și simplu oamenii evoluează și nu se mai regăsesc în relația respectivă. El a vrut să plece, dar asta nu mă face pe mine mai puțin vinovată. Eu nu am realizat că s-a ajuns în punctul ăla. El a fost mai realist. 

Vezi și: DR. BOGDAN MARȚIAN, CHIRURGUL CARE LUCREAZĂ CU ROBOȚII, SFATURI UTILE PENTRU PREVENȚIA BOLILOR FATALE: ”OAMENII POT OBȚINE PROTECȚIE”

Dacă cei doi nu lucrează la relație și nu prioritizează relația, lucrurile nu au cum să funcționeze doar dacă cei doi se iubesc. Ne-am iubit foarte mult, dar iubirea nu este de ajuns. 

Dacă acolo au existat doi oameni care s-au iubit, divorțul este absolut cumplit. Dacă vorbim despre cum se simte un divorț, este ca o moarte. Moartea a ceva, a ceva ce a fost hrănit. Am suferit mult. 

Sunt foarte mulți oameni care spun: ”Ahh, pai, divorțez”. Nu este așa”, a spsu Cristina Joia în podcastul ”Acasă la Măruță”

Deși a mai trecut printr-o căsnicie eșuată, Cristina Joia recunoaște că la acea vreme nu și-a acordat timp, timp pentru vindecare și pentru a conștientiza prin ceea ce a trecut. Imediat a intrat în relația cu cel de al doilea soț, după 9 luni.

Vezi și: TRAINERUL ÎN PUBLIC SPEAKING, ANDREI DUNUȚĂ, TE ÎNVAȚĂ CUM SĂ VINZI ORICE ȘI SĂ CONVINGI PE ORICINE

”Fisurile nu apar peste noapte, apar în timp, doar că fiecare are un mod diferit de a lucra cu ele. Unul poate se refugiază în muncă, altul poate se simte din ce în ce mai nefericit. Așa cum se construiește o relație, așa se dărâmă. 

Eu eram deconectată cu mine, cu noi doi. Divorțul a fost modalitatea prin care am realizat asta. Pur și simplu nu ne-am mai auzit, nu ne mai ”vedeam”, a mai spus designerul Cristina Joia.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce nu-și face Botezatu iubită, la aproape 60 de ani: „Nu cred că pot să fac asta”. Ritualul pe care îl respectă în fiecare seară
Click.ro
De ce nu-și face Botezatu iubită, la aproape 60 de ani: „Nu cred că pot să fac asta”. Ritualul pe care îl respectă în fiecare seară
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
Promotor.ro
Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Gandul.ro
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!