Cu ce se ocupă primul soț al Antoniei, Vincenzo Castellano. Cântăreața și afaceristul italian s-au împăcat după un divorț cu scandal

Publicat: 18/04/2023 | 07:59
Antonia și Vincenzo Castellano au format un cuplu. Sursa foto: Facebook

Cunoscuta cântăreață Antonia, de fapt, Antonia Clara Iacobescu, a fost și continuă să stea în atenția presei de la noi, ba chiar și de peste hotare, deoarece de numele ei este legat cel al italianului Vincenzo Castellano, nepotul lui Joshua Castelano, patronul multor cluburi și cafenele exclusiviste din București precum Zerillos, Divino, Bonsai, Morgano, Le Gaga şi Bamboo. Antonia a lucrat mai întâi ca model și a trăit în în Utah și Las Vegas, pe când avea 5 ani, împreună cu Denise Iacobescu, mama sa, și cu tatăl adoptiv, Mihai Iacobescu.

În 2011, Antonia s-a căsătorit cu Vincenzo Castelano, dar cu un an înainte a dat naștere primului ei copil Maya Rosaria Castellano. Relația cu afaceristul italian a durat doar un an, cei doi hotărând să divorțeze, un divorț care s-a întins pe o perioadă de 7 ani, deoarece procedurile din Italia, unde a fost mutat dosarul, mai exact în orașul portuar Castellammare di Stabia din Napoli, sunt mai anevoioase decât cele din România.

Cu ce se ocupă primul soț al Antoniei, Vincenzo Castellano. Cântăreața și afaceristul italian s-au împăcat

După separarea de Vincenzo Castellano, Antonia a început o frumoasă poveste de dragoste cu Alex Velea. Împreună au doi copii, ambii băieți- Dominic și Akim. Aceștia purtau în acte numele Castellano, ținând cont că Antonia figura în continuare drept soția italianului. Abia în 2019, Velea a primit vestea cea mare, în sensul că și-a putut trece copiii pe numele lui.

În numeroasele interviuri, Antonia a descris relația pe care o are în prezent cu Vincenzo Castellano. „Totul este bine în relația noastră, pentru că îi dorim binele Mayei și amândoi facem tot ce ține de noi ca ea să fie fericită. Așa că relația noastră este pe cât se poate de normală și de civilizată”.

Au făcut pace după mai mulți ani

Potrivit prosport.ro, pe pagina de Instagram, afaceristul Vincenzo Castellano a postat o imagine unde apărea alături de Antonia și actuala lui iubită, Andreea Ramona. Nici Antonia nu s-a lăsat mai prejos, făcând publice pe rețelele de socializare fotografii de la ziua Mayei, când a împlinit 12 ani, din care reiese vădit că foștii soți s-au împăcat și că au o relație bună după divorț.

Anul trecut, Vincenzo Castellano a trecut prin momente mai dificile, fiind nevoit să-și dovedească nevinovăția într-un dosar deschis de procurorii italieni.

Un alt membru al familiei Castellano, Joshua, a intrat în lumea afacerilor din România, mărturisind: „Când am venit în România, în anul 1993, am deschis o sală de sport. Îmi plăcea. Prima sală de sport a fost la Floreasca. Primul solar, am făcut o saună și o sală de body-building. După am luat un spațiu la pe strada 1 Mai. Am deschis un bar club cu muzică live. Venea și cânta Ștefan Bănică, Loredana, Iris, toți de pe vremuri. În fiecare joi, făceam prezentări de modă. Joi în club și aveam și un mic restaurant. Închideam clubul la 1 și după începea afterhour. Am adus primii DJ pentru afterhour, majoritatea erau greci. Bani nu se făceau. Eu vindeam doar apă și Redbull”, a precizat acesta.

Despre Vincenzo se știe că are și el afaceri în România alături de tatăl său Ciro Castellano și unchiul Joshua. Un celebru restaurant din Herăstrău este deținut de familia sa. Când a împlinit 35 de ani, Vincenzo și-a invitat toți prietenii cu care s-a distrat până dimineață.