Cum a dispărut pavilionul României într-un plic din Cipru. Povestea unei afaceri tăcute, semnate într-o zi și regretate un deceniu

Privind acum în urmă, pare greu de crezut că un simbol al statului român – pavilionul maritim – a putut fi cedat aproape pe furiș, printr-un contract semnat într-o singură zi, fără dezbatere publică și fără explicații clare. Și totuși, exact asta s-a întâmplat. În toamna lui 2012, România a reușit performanța de a-și „externaliza” pavilionul naval – adică dreptul de a înmatricula nave sub steagul românesc – către o firmă obscură din Cipru, cu legături în Germania, fără experiență reală în domeniu, dar cu relații bine așezate. Totul a început discret, aproape birocratic.

Ziua în care pavilionul a fost semnat și închis la sertar

Pe 12 septembrie 2012, Eugen Olteanu era numit director general al Autorității Navale Române (ANR). În aceeași zi – un detaliu care avea să devină esențial – Olteanu semna un contract prin care statul român ceda administrarea pavilionului maritim pentru următorii 30 de ani unei firme nou-înființate: Ilvana Holding Limited, înregistrată în Cipru cu doar o lună înainte.

Contractul a fost trecut ulterior la „documente confidențiale”, fără consultarea Consiliului de Conducere al ANR și fără un mandat legal explicit. Câteva zile mai târziu, Olteanu a fost schimbat din funcție. Misiune îndeplinită.

Succesorii săi aveau să constate ulterior că documentul fusese semnat fără bază legală și conținea clauze profund defavorabile statului român.

De la flotă de top mondial, la pavilion vândut pe bucăți

La finalul anilor ’80, România avea una dintre cele mai mari flote comerciale din lume – peste 300 de nave, locul 9 la nivel global. După Revoluție, navele au fost vândute, pierdute sau ipotecate, iar pavilionul românesc a rămas aproape gol.

În loc să fie relansat prin politici fiscale și sprijin pentru armatori, statul a ales soluția cea mai comodă: concesionarea. În realitate, era vorba de o cedare mascată.

Cine a orchestrat mutarea

În spatele operațiunii se afla Valentin Preda, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, susținut politic și apropiat de cercurile de putere din Constanța. Acesta a modificat legislația prin Ordonanța 19/2012, deschizând calea pentru ca administrarea pavilionului să poată fi preluată de o firmă privată. Oficial, scopul era „modernizarea” și „alinierea la standardele europene”. Neoficial, legea crea exact portița necesară pentru ca pavilionul să ajungă într-un offshore.

Firma din spatele operațiunii

Ilvana Holding Limited era controlată de mai multe entități germane, printre care: Kyros Shipping GmbH, Astherm Services GmbH, BHE Beteiligungen GmbH.

În spate se aflau nume grele din industria maritimă germană, inclusiv Thomas Kirch (fiul magnatului media Leo Kirch) și Albrecht Gundermann, avocat cu influență în shippingul european.

Ulterior, firma a fost rebotezată RIFA Holdings – acronim de la Romanian International Flag Administration. Practic, o companie privată ajunsese să administreze steagul României pe mările lumii.

01

Conform contractului: statul primește o parte din taxele de înmatriculare, nu există obligații clare privind angajarea de marinari români, în caz de accidente maritime, statul român răspunde, nu firma, în caz de poluare, despăgubirile peste limita asigurării cad în sarcina României. Cu alte cuvinte: profitul privat, riscul public.

Cazul a ajuns la DNA, dar procurorii au decis neînceperea urmăririi penale, motivând că actul nu ar fi produs efecte juridice directe. Între timp, firma cipriotă a notificat oficial statul român că înțelege contractul ca fiind valid și că orice nerespectare va fi atacată la Curtea de Arbitraj de la Londra.

România s-a trezit astfel într-o poziție absurdă: cu pavilionul „vândut”, dar fără să știe exact cum și când l-a pierdut.

Astăzi, la ani distanță, povestea pavilionului românesc rămâne unul dintre cele mai tăcute episoade ale tranziției. Fără proteste, fără scandal public major, fără vinovați. O țară care și-a pierdut flota. Apoi și-a pierdut pavilionul.

Citește și: Dosarul care a îngrozit România: uraniul dispărut, documentele secrete și întrebarea pe care nimeni n-a mai vrut s-o pună