Cum arată casa Adrianei Iliescu? Locuieşte în condiţii grele, alături de Eliza

Adriana Iliescu, în vârstă de 83 de ani, locuiește în același apartament în care trăia și înainte să o aducă pe lume pe Eliza Maria, fiica ei de 17 ani. Cea mai bătrână mamă din lume încearcă să se descurce, cum se poate, pentru a o crește pe fata ei.

Adriana și Eliza locuiesc într-un apartament din București, nereabilitat, arătând la fel ca atunci când adolescenta ei era doar un bebeluș. Cu toate că nu a avut bani să investească în designul casei sale, fosta profesoară de limba română s-a axat complet pe educația fiicei sale, care este cea mai importantă comoară în drumul tinerei spre un viitor mai bun.

Imaginile cu casa Adrianei Iliescu sunt din 2018 și tot așa arăta și în 2005, atunci când a născut-o pe Eliza și s-au făcut reportaje din casa ei.

„Având în vedere perioada aceasta dificilă, purtăm ce avem pe noi, însă ne bucurăm că suntem bine și sănătoase. Fata are o aplecare spre lectură, cumpără și citește cărți, mai ales din secolul XX. Îmi place ca fiica mea să fie cochetă, însă nu dăm banii aiurea pe haine, este un magazin în Drumul Taberei, cu hăinuțe la 35-40 de lei. De exemplu, i-am luat, de 1 Iunie, o fustiță plisată, la vreo 40 de lei, extraordinară”, declara în urmă cu ceva timp Adriana Iliescu, potrivit Bzi.ro.

Ce pensie are Adriana Iliescu

În urmă cu câțiva ani, Adriana Iliescu era mulțumită cu pensia sa. Lunar, ea încasa suma de 2000 de lei, nu mulți bani, însă îi considera suficienți pentru ea și fiica ei.

„Comparativ cu a altora, pensia mea este frumușică. Am o pensie de aproape 2000 de lei. Nu sunt mulți bani pentru două persoane, dar nici puțini. Dacă chibzuim acești bani foarte bine, ne ajung și, Slavă Domnului, ne descurcăm! Nu ne plângem, alți pensionari o duc mai greu. Facem cumpărături de la piață, gătim, ne aprovizionăm din vară pentru iarnă și avem grijă pe ce cheltuim. Suntem atente și la reducerile de la mall. Când încep și aud de ele, profit ca să o înnoiesc pe Eliza. Cumpăr un tricou, o bluză, o fustiță, ce îi trebuie oricărui copil”, a povestit Adriana Iliescu în trecut pentru sursa mai sus menționată.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Click.ro
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!