Ionela Prodan a fost unul dintre cele mai cunoscute nume din muzica populară românească. Artista a interpretat și a compus cântece care le-au rămas în suflet admiratorilor săi. Ceea ce nu știu însă cei care îi iubesc melodiile este că multe dintre ele au fost scris în momente grele ale vieții ei. Iată cum a scris Ionela Prodan cel mai cunoscut cântec al ei, ”Din bucata mea de pâine”.
Ionela Prodean povestea acum ceva vreme cum a compus piesa ”Din bucata mea de pâine”, iar cuvintele ei sunt impresionante. ”Întotdeauna muzica a fost cea care m-a ținut pe linia de plutire. Când mi-a fost greu în viață am căutat să stau singură în cameră, cu foile și aparatele (n.r. – reportofon și casetofon) lângă mine și-am așternut zeci de idei pe hârtie. În cântecele mele de greutate se simte și multă durere. Așa a rămas celebru și cântecul vieții mele: „Din bucata mea de pâine”, piesa aceasta n-are moarte. Am creat-o într-o clipă de mare durere și deznădejde, în urma relației cu anumite persoane care m-au trădat. Așa a luat viață acest cântec: „Din bucata mea de pâine/ Am crescut un om şi-un câine (…)/ Când am bani și o duc bine/ Toată lumea e cu mine/ De n-am bani și o duc rău/ Nici cel neam nu-i neamul meu/ Și atunci te-ntreb pe tine/ Care-i om și care-i câine?”, spunea Ionela Prodan pentru taifasuri.ro.
Ionela Prodan a murit luni seară, la Spitalul Elias. Problemele de sănătate ale artistei au început la finalul lunii ianuarie. La acea vreme, ea a acuzat înțepături în zona inimii și familia ei s-a panicat, pentru că aceasta se confrunta de multă vreme cu afecțiuni cardiace. Fata cea mare a dus-o la Spitalul Fundeni, unde medicii au internat-o imediat. Ei i-au pus și un diagnostic. Ulterior, au circulat tot felul de zvonuri în legătură cu maladia cu care a fost diagnosticată, de fapt. Și, pentru a avea parte de liniște, fiicele Ionelei Prodan au decis ca ea să plece o perioadă din țara noastră.
IONELA PRODAN NU ȘI-A CUNOSCUT NICIODATĂ TATĂL. DRAMA ASCUNSĂ A CÂNTĂREȚEI