Acasă » Știri » Știri externe » Cum vrea Netflix să concureze cu YouTube. Platforma de streaming își propune să schimbe radical piața video

Cum vrea Netflix să concureze cu YouTube. Platforma de streaming își propune să schimbe radical piața video

De: Daniel Matei 20/04/2026 | 22:10
Cum vrea Netflix să concureze cu YouTube. Platforma de streaming își propune să schimbe radical piața video

Netflix pregătește o schimbare importantă de strategie, încercând să intre mai agresiv pe piața podcasturilor video, un teritoriu dominat în prezent de YouTube. Platforma vizează lansarea unei oferte consistente încă din prima fază, cu zeci de emisiuni disponibile pentru utilizatori.

Potrivit informațiilor apărute în Business Insider, compania își propune să pornească cu 50 până la 75 de show-uri, urmând ca pe termen mediu să extindă catalogul până la aproximativ 200. Strategia ar marca o extindere semnificativă dincolo de filme și seriale, zona în care Netflix s-a consacrat.

Netflix a început să contacteze agenții importante de talente de la Hollywood, având un mandat amplu care include atât licențierea unor emisiuni existente, cât și crearea de producții originale. Platforma analizează o varietate largă de genuri, inclusiv cultura pop, true crime, sport și comedie.

Netflix vrea să intre pe nișa dominată de YouTube

La finalul anului trecut, Netflix a anunțat un acord cu Spotify pentru a aduce pe platforma sa podcasturi populare precum The Bill Simmons Podcast și The Rewatchables. De asemenea, a purtat discuții și cu alte rețele de podcasturi, inclusiv iHeartMedia, care găzduiește emisiuni precum The Jay Shetty Podcast și The Breakfast Club, potrivit Bloomberg.

Mutarea vine într-un context în care competiția pentru atenția utilizatorilor nu mai este limitată la platformele de streaming tradiționale. Din ce în ce mai mult, servicii precum Netflix concurează direct cu platforme de conținut online precum YouTube, unde podcasturile video și formatele scurte au câștigat popularitate rapidă.

Ideea deja a atras atenția specialiștilor.

„Într-un sector al serviciilor de video streaming extrem de aglomerat, Netflix ne-a oferit o imagine de ansamblu asupra rezultatelor sale financiare și a planurilor sale de consolidare a poziției pe piață, în timp ce intră în competiție cu YouTube prin lansarea unei noi oferte de podcasturi video. Deși cifrele din trimestrul trecut au depășit așteptările, previziunile pentru restul anului au fost dezamăgitoare pentru piață. În cursa pentru timpul nostru liber, toate platformele de streaming, inclusiv rețelele sociale, încearcă să se diferențieze, să se extindă pe teritoriul rivalilor și să genereze venituri. Dar acest lucru este complicat, iar publicul nu răspunde întotdeauna așa cum și-ar dori corporațiile”, notează analistul etoro Bogdan Maioreanu, citat de Adevărul.

Acesta subliniază că dimensiunea pieței globale de streaming video a fost evaluată la 811,37 miliarde de dolari în 2025 și se preconizează că va crește de la aproximativ 970 miliarde de dolari în 2026 și la aproape 3.395 miliarde de dolari până în 2034.

CITEȘTE ȘI:

Top 4 filme de pe Netflix pe care nu trebuie să le ratezi în aprilie 2026. Premiere exclusive

Sezonul 4 din serialul „From” are, în sfârșit, o dată oficială. Vești bune pentru fani

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News