Cutremurător! Un tânăr din Vaslui s-a incendiat, apoi s-a aruncat de pe bloc. Nenorocirea a avut loc azi dimineață

Publicat: 09/11/2022 | 11:07

Incredibil ce a putut să facă un tânăr de 27 de ani din Vaslui! Și-a dat foc, apoi s-a aruncat de pe un bloc. De ce a recurs bărbatul la acest gest.

În noaptea de marți spre miercuri, un tânăr din orașul Negrești, județul Vaslui a ales să-și pună capăt zilelor într-un mod tragic. Totul s-a întâmplat în jurul orei patru dimineața, pe data de 9 noiembrie. Tânărul și-a făcut un plan bine pus la punct. Și-a dat foc, apoi s-a aruncat în gol de pe un bloc din zona străzii Unirii. Pompierii și polițiștii au ajuns de îndată la fața locului, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru tânăr. Polițiștii au constatat decesul, iar acum, anchetatorii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului.

„În această dimineaţă, la ora 04.04, Poliţia Oraşului Negreşti a fost sesizată cu privire la faptul că, în zona centrală a oraşului Negreşti, a fost găsit un cadavru carbonizat. În urma primelor cercetări efectuate a fost identificată persoana decedată, în persoana unui bărbat de 27 de ani, din Negreşti, cadavrul fiind transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul persoanei, fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis Bogdan Gheorghiţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, pentru Agerpres.

Blocul de pe care s-a aruncat tânărul / (sursă foto: Vremea Nouă)

(CITEȘTE ȘI: Șeful Secției de Imigrări din Galați a murit, în urma unui accident grav! Ciprian Șimu avea doar 41 de ani)

De ce a ales să facă asta

Potrivit unei ipoteze, oferită de apropiații tânărului, acesta suferea din dragoste. Tânăra de care era îndrăgostit nu împărtășea același sentiment, iar dis-de-dimineață a venit în zona unde aceasta lucra. Și-a băut cafeaua, apoi a pus în aplicare planul diabolic, potrivit Vremea Nouă.