Dan Negru și Ștefan Bănică, mesaje triste după moartea lui Mihai Leu: „Raliul vieții se încheie”

Foto: social media

România a pierdut marți, 1 iulie 2025, una dintre figurile sale emblematice din sportul de performanță. Mihai Leu, fost campion mondial la box profesionist și un nume cunoscut și în lumea raliurilor, a murit la vârsta de 56 de ani, după o îndelungată luptă cu boala. Internat de mai mult timp la Spitalul Fundeni din Capitală, pe secția de Terapie Intensivă, starea lui s-a agravat în ultimele zile, iar medicii au transmis că evoluția era nefavorabilă. Din păcate, la doar o zi după ultimul buletin medical, Mihai Leu s-a stins din viață.

Decesul  său a provocat un val de emoție în rândul celor care l-au cunoscut, l-au admirat sau au crescut urmărindu-i cariera sportivă. O legendă a ringului și un pionier al sportului auto în România, Mihai Leu a rămas mereu un exemplu de disciplină, forță și eleganță, atât în victorie, cât și în fața încercărilor vieții.

VEZI ȘI: Mihai Leu a fost externat! Primele declarații ale fostului campion mondial la box: ”Încă sunt amețit, dar…”

Ce mesaj a transmis Dan Negru

Născut la Hunedoara, Mihai Leu a intrat în lumea sportului de la o vârstă fragedă, urmând o traiectorie remarcabilă în boxul amator, apoi în cel profesionist. A reușit să cucerească titlul mondial la profesioniști în 1997, în versiunea WBO, o performanță rară pentru sportivii români, cu atât mai mult într-o perioadă în care accesul la competiții internaționale era limitat.

Pe rețelele sociale, numeroase figuri publice, prieteni apropiați, foști colegi de breaslă sau simpli admiratori și-au exprimat regretul pentru pierderea prematură a campionului. Printre aceștia, și realizatorul TV Dan Negru, care a rememorat într-un mod sensibil o amintire personală cu Mihai Leu, subliniind caracterul jovial, spiritul de echipă și pasiunea cu care trăia fiecare moment, fie el pe terenul de sport, în ring, sau pur și simplu în mijlocul prietenilor.

„Mihai, ții minte când am filmat o vară întreagă la Saint-Tropez, emisiunea aia la care se uitau trei milioane de români la fiecare ediție? Așa era televiziunea atunci. Așa erați voi, legendele sportului, pe atunci.

Într-o zi am întâlnit în Place des Lices o gașcă de francezi bogați care jucau miuța pe pariu. Și tu ai propus să ne facem și noi o echipă și să-i provocăm. Tu și Florin Răducioiu erați atacanți, eu eram mijlocaș împreună cu Nelu Crăciunescu și portar era Helmuth Duckadam. Ce i-am mai bătut! Le-am luat și banii atunci..

Și apoi tot nu ne-ai convins să le dăm banii înapoi francezilor ălora. Ce ne-am mai distrat! 😂 Să-l saluți pe Helmuth. Mi-e dor și de el, așa cum o să-mi fie și de tine, Mihai. E bună moartea când nu-ți pare rău că ai trăit. Mulțumesc, Mihai Leu!”, este mesajul notat de Dan Negru pe Facebook.

Mihai Leu a fost nu doar un sportiv excepțional, ci și un om care a lăsat o amprentă puternică prin tot ce a făcut. De-a lungul anilor, a luptat nu doar în ring sau la volanul mașinii de curse, ci și cu grave probleme de sănătate. De fiecare dată, a dat dovadă de o forță mentală impresionantă, refuzând să se lase doborât de obstacole. Din păcate, ultima bătălie a fost și cea mai grea.

„L-am cunoscut personal acum câțiva ani, l-am plăcut din prima, am stat de vorbă ca și când ne cunoșteam de-o viață și mi-am dat seama ce OM deosebit am întâlnit, ce CARACTER extraordinar, dincolo de marele campion pe care-l admiram în tăcere. Fiecare discuție pe care am avut-o cu el purta amprenta modestiei lui incredibile și dorința de-a face în continuare lucrurile care îl pasionau. Raliul vieții se încheie, din pacate, mult prea brusc pentru Mihai Leu, dar ambiția, forța umană, blândețea, puterea de-a îndura, plus, evident, rezultatele sale ca sportiv, rămân, pentru mulți dintre noi, un exemplu impresionant. Drum lin, Mihai! Să te odihnească bunul Dumnezeu!”, a fost și mesajul lui Ștefan Bănică Jr.

Citește și: BREAKING | A MURIT MIHAI LEU

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!