Acasă » LIFE STYLE » De câte ori se poate lua pastila de a doua zi

De câte ori se poate lua pastila de a doua zi

De: Cancan 19/10/2017 | 16:48
De câte ori se poate lua pastila de a doua zi
Pastila de a doua te poate salva de o sarcină nedorită şi este recomandată atunci când ai făcut sex neprotejat sau prezervativul s-a rupt în timpul actului sexual. Multe femei se întreabă de câte ori se poate lua pastila de a doua zi. 
 
Înainte de a afla de câte ori se poate lua pastila de a doua zi, trebuie să ştii cum funcţionează. Potrivit medicilor, are trei moduri de a acţiona. În primul rând, ciclul menstrual normal este modificat şi întârzie ovulaţia. Apoi, ovulaţia este inhibată şi ovulul nu va fi eliberat din ovar. Şi nu în ultimul rân, poate irita uterul pentru a împiedica o posibilă sarcină. 

De câte ori se poate lua pastila de a doua zi. În cât timp acţionează

Potrivit medicilor, pentru a fi eficientă, pastila trebuie luată cât mai repede după contactul sexual neprotejat. 
 
Sarcina este prevenită în 95% dintre cazuri atunci când prima doză este administrată în primele 24 de ore de la „ispravă”, iar a doua cu 12 ore mai târziu. Chiar dacă au trecut deja 72 de ore de la partida de amor, eficienţa ei este încă destul de mare: 89%.
 
De asemenea, foarte important de ştiut este faptul că nu trebuie să iei pastila de a doua zi în momentul în care deja suspectezi o sarcină sau există posibilitate de a fi deja însărcinată. 

De câte ori se poate lua pilula de a doua zi. Efecte adverse

De asemenea, fii atentă să nu ai un istoric de alergii sau de hiprsensibilitate la inredientele pilulei. Medicii mai spun şi că ar fi bine să nu iei pastila de a doua zi nici în cazul în care ai avut în trecut sângerări vaginale anormale pe care doctorul tău nu le-a evaluat încă. 
 
Pilula de a doua zi poate avea efecte adverse asupra organismului: dureri de cap, oboseală, greţuri, vărsături, tulburări ale ciclului menstrual, sângerări între menstre.
 
Pastila de a doua zi este relativ toxică şi administrarea ei nu este recomandată de mai mult de două-trei ori pe an. 
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Facturi mai mari la curent. Cu cât se SCUMPEȘTE energia electrică în noua ofertă a Hidroelectrica și de ce
Facturi mai mari la curent. Cu cât se SCUMPEȘTE energia electrică în noua ofertă a...
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după numeroasele operații estetice! Caută tinerețea veșnică și atenția femeilor frumoase
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după...
S-a pozat fără HAINE într-o FARFURIE! Alexandra Stan, cele mai INCENDIARE imagini din 2024
S-a pozat fără HAINE într-o FARFURIE! Alexandra Stan, cele mai INCENDIARE imagini din 2024
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă în epoca romană
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă în epoca...
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
GALERIE FOTO Cele mai extravagante ținute de la Met Gala 2024. Un bilet la dineu a costat 75.000 de dolari
GALERIE FOTO Cele mai extravagante ținute de la Met Gala 2024. Un bilet la dineu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis unei prietene un mesaj bizar, însă poliția are altă pistă
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Claudia Puican, primele imagini cu bebelușul: „Micuța prințesă a venit pe lume”. Vedeta a povestit totul în mediul online
Claudia Puican, primele imagini cu bebelușul: „Micuța prințesă a venit pe lume”. Vedeta a povestit...
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără el. „Nu cred că îmi mai găsesc echilibrul fără el niciodată. Nu cred.”
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Jumătate de ţară intră sub cod galben de ploi torențiale, grindină și vânt. Zonele vizate
Jumătate de ţară intră sub cod galben de ploi torențiale, grindină și vânt. Zonele vizate
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală: „Vreau să știe lumea...”
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală:...
Băutura care are un gust mai bun decât cafeaua. Te trezește instant, dar are la bază alte ingrediente
Băutura care are un gust mai bun decât cafeaua. Te trezește instant, dar are la...
Locul din România care a renăscut cu fonduri europene. Gradul de absorbție a depășit 140% aici
Locul din România care a renăscut cu fonduri europene. Gradul de absorbție a depășit 140%...
Se plătesc câte 10.000 LEI de persoană. Decizia statului se aplică deja în România
Se plătesc câte 10.000 LEI de persoană. Decizia statului se aplică deja în România
Despărțire – șoc în showbiz, la doar o zi de când vedeta a adus pe lume cel de-al doilea copil. E posibil să rămână la ea!
Despărțire – șoc în showbiz, la doar o zi de când vedeta a adus pe...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare ca răspuns la
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare ca răspuns la "ameninţările" lui Emmanuel Macron
BANII românilor sunt verificați. Statul CONFISCĂ tot. Legea pe care ești obligat să o respecți
BANII românilor sunt verificați. Statul CONFISCĂ tot. Legea pe care ești obligat să o respecți
Revoluție pe piața bateriilor auto. Tehnologia pe care o așteptau toți șoferii
Revoluție pe piața bateriilor auto. Tehnologia pe care o așteptau toți șoferii
Doctorul Vlad Ciurea dezvăluie care este alimentul de pe masa de Paște care ne face mai INTELIGENȚI
Doctorul Vlad Ciurea dezvăluie care este alimentul de pe masa de Paște care ne face...
Cât de frumoasă este sora lui Alexandru Chipciu. Bianca întoarce toate privirile şi are o relaţie strânsă cu fratele ei
Cât de frumoasă este sora lui Alexandru Chipciu. Bianca întoarce toate privirile şi are o...
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Câți ani de închisoare riscă bărbatul care și-a incendiat mătușa în scara unui bloc din Capitală
Câți ani de închisoare riscă bărbatul care și-a incendiat mătușa în scara unui bloc din...
Dorința pe care Cristina Spătar refuză să i-o îndeplinească soțului ei, Vicențiu Mocanu: ”Bărbații spun multe…”
Dorința pe care Cristina Spătar refuză să i-o îndeplinească soțului ei, Vicențiu Mocanu: ”Bărbații spun...
Produsul adorat de români care nu va mai avea niciodată același gust. Este directivă de la UE
Produsul adorat de români care nu va mai avea niciodată același gust. Este directivă de...
Părintele Pimen Vlad, adevăruri nespuse despre Gigi Becali. A fost miracol de la Maica Domnului. ”Aveți pământ acolo?”
Părintele Pimen Vlad, adevăruri nespuse despre Gigi Becali. A fost miracol de la Maica Domnului....