De ce bărbații și femeile nu visează telefoane mobile, noaptea. Care e motivul, de fapt

De ce bărbații și femeile nu visează telefoane mobile, noaptea. Care e motivul, de fapt

Suntem fascinați de visele noastre și adesea încercăm să le descifrăm. Nu întotdeauna ne iese, ce-i drept, însă sunt situații în care realizăm diverse lucruri, a doua zi dimineața, după o noapte întreagă petrecută în lumea viselor. Spre exemplu, niște cercetători din străinătate au realizat un studiu prin care au constatat că femeile și bărbații nu au aceleași viziuni. Cert este că, 95% din vise se pierd până dimineața. Oamenii nu-și pot aduce aminte întotdeauna la ce s-au gândit în timpul somnului. Dacă unii visează convorbiri, alții persoane, aproape nimeni nu visează telefoane mobile. Care ar fi, de fapt, motivul?

Oamenii din întreaga lume au diverse vise, unele plăcute, altele mai puțin plăcute. Niște cercetători de peste hotare au constatat, în urma unui studiu, că femeile și bărbații au vise diferite. Ele au viziuni care se îndreaptă mai mult spre conversații, iar bărbații către treburi fizice. Chiar și așa, spun oamenii de știință, în multe viziuni nu apar telefoanele mobile. Chiar dacă sunt la îndemâna oricui, la orice oră din zi și din noapte, iar toți petrec multe ore pe mobil, iată că acesta nu se regăsește în majoritatea viselor. V-ați întrebat oare de ce?

CITEȘTE ȘI: CE ÎNSEAMNĂ CÂND VISEZI O PERSOANĂ CARE A MURIT

Întrebarea aceasta a circulat pe Twitter, după ce mai mulți utilizatori ai platformei au constatat acest lucru, relatează Ladbible.com. Nu puțini au fost cei care și-au pus semne de întrebare cu privire la apariția telefoanelor noastre în vise. Una dintre postările de acest fel a devenit rapid virală pe internet.

„Cum de suntem în 2023 și nimeni nu a venit cu o explicație satisfăcătoare referitoare la faptul că telefoanele mobile nu apar niciodată în visele noastre, chiar dacă le folosim 12 ore pe zi?”, se arată în postarea respectivă.

Ce spun oamenii de știință de peste hotare

Jurnaliștii de la Times of India au scris că oamenii de știință au descoperit că doar un procent mic de 3,5% dintre femeile adulte visează telefoane mobile. La bărbați, rata este chiar mai mică, de doar 2,6%.

Ei bine, după mesajul controversat de pe internet, mai mulți oameni și-au pus întrebări. Unii țin să contrazică acest lucru, spunând că există persoane care au vise legate de mobile. „Am visat că am trimis un mesaj pentru a-mi anula planurile și apoi m-am trezit și am crezut că este real. Telefoanele mobile apar cu siguranță în vise.”

Altcineva a scris: „Oare oamenii chiar nu-și văd telefoanele în vise sau pur și simplu nu-și amintesc? Pentru că eu îmi văd și îmi folosesc telefonul în visele mele. Nu îl folosesc în mod activ, dar este acolo”.

 CITEȘTE ȘI: CE ÎNSEAMNĂ ATUNCI CÂND ÎL VISEZI PE FOSTUL IUBIT. SEMNIFICAȚIILE ȘI INTERPRETĂRILE ACESTOR VISE

Care ar fi motivul pentru care adulții nu prea visează telefoane mobile

Alt utilizator Twitter și-a dat cu părerea: „Ok, am o teorie. Oamenii mai tineri chiar visează telefoane. Sora mea mai mică (16 ani) visează telefoane. Dar de ce nu și persoanele mai în vârstă? Când adulții erau tineri și mai activi în creativitatea minții, nu existau telefoane în jurul lor pentru a le imagina în vise.

Dar generația mai tânără a avut telefoane în preajmă atunci când mințile lor erau cele mai active din punct de vedere creativ, așa că telefoanele devin parte din ceea ce își imaginează în vise. Nu am cum să dovedesc această teorie, dar a avut sens în capul meu.”

Altcineva susține că: „Interesant…Eu literalmente nu am visat niciodată nimic electronic: telefoane, televizoare, laptopuri, etc. Niciodată.”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alex Bogdan, declarație copleșitoare pentru soția sa, după ce Cătălina a întors scaunele la „Vocea României”: „Ea m-a ținut în viață”
Click.ro
Alex Bogdan, declarație copleșitoare pentru soția sa, după ce Cătălina a întors scaunele la „Vocea României”: „Ea m-a ținut în viață”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Digi24
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
go4it.ro
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Detalii exclusive din dosarul vicepreședintelui USR Dâmbovița, care a vândut în Belarus utilaje pentru fabricarea tancurilor. Cum a ocolit embargoul impus de UE și cine este agentul rus care a supervizat tranzacția
Gandul.ro

SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!