Detalii cutremurătoare din ancheta crimei de la metrou! Greşeala comisă de cei de la 112 şi care i-ar fi putut salva viaţa Alinei Ciucu

Știri

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, Dumitru Coarnă, susţine că cei de la 112 au încălcat procedura atunci când l-au redirecţionat pe tatăl primei victimei a Magdalenei Şerban să meargă personal la poliţie. Coarnă susţine că tatăl Alexandrei a relatat precis demersul făcut de el şi fiica lui, iar cei care au încălcat procedura au fost cei de la 112.

”Cei de la 112 au greşit şi au încălcat procedura. Tatăl primei fete este un tip corect şi a relatat foarte bine şi foarte explicit tot ceea ce s-a întâmplat. 15.46, apel 112. Cel de la STS nu anunţă poliţia, ci îl îndrumă pe el să meargă personal către poliţie. Ajunge la 17.15 – un singur poliţist în zona respectivă care practic audia sau primea o plângere despre o posibilă tentativă de furt, tâlhărie sau chiar o infracţiune consumată. Nu s-a respectat procedura, în opinia mea, pe acel apel 112″, a declarat liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, Dumitru Coarnă, potrivit evz.ro

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro

Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24

„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24

Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro

Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro

ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania