Dezvăluire cutremurătoare. Moaștele Sfintei Paracheva poartă un blestem! Este interzis să le…

Dezvăluire cutremurătoare. Moaștele Sfintei Paracheva poartă un blestem! Este interzis să le...

Peste 67.000 de pelerini s-au închinat, până sâmbătă dimineața (13 octombrie), la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Iași. Credincioșii au așteptat mai bine de zece ore la coadă, pentru a ajunge la raclă. Circa 100 de oameni au avut nevoie de asistență medicală.

Moaștele Sfintei Parascheva sunt depuse într-un baldachin, în curtea Catedralei Metropolitane din Iași, în fiecare an. Sunt îmbrăcate în haine noi, după care veșmintele sunt oferite unei mănăstiri. Interesant este faptul că sub acestea, moaștele sunt îmbrăcate cu un veșmânt permanent.

Nu este dat jos niciodată deoarece, conform tradiției, poartă un blestem, cel al lui Vasile Lupu. Hainele sunt schimbate de cinci ori pe an, după care sunt de Teofan, Mitropolitul Moldovei, unor biserici sau mănăstiri care dețin hramul Sfintei Parascheva. La schimbarea veșmintelor iar parte doar câțiva preoți ai Mitripoliei Moldovei și Bucovinei.

Veșmintele sunt realizate după un ritual sacru, la Arhiepiscopie, iar croitorii sunt obligați să țină post înainte să se apuce de lucru. „Este pe o catifea albă şi florile sunt la fel în aceeaşi nuanţă cum este împodobit baldachinul Sfintei Parascheva”, a spus Valerian Radu de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Tradiția spune, însă, că pe sub hainele care se schimbă, moaștele au un veșmânt unic, care nu se dă jos niciodată, și care are un sigiliu pe care este înscris blestemul lui Vasile Lupu și al Mitropolitului Varlaam.

„Blestemat să fie cel care va împraştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva”, este scris pe veșmântul unic al moaștelor Sfintei Parascheva, care au fost aduse la Iași acum 371 de ani, de domnitorul Vasile Lupu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare