Dick, ultimul descendent al labradorilor lui nea Nicu
Sprijin. Pensionarul Sandor il ajuta pe Dick sa se ridice pe cele patru picioare Oficial. Certificatul de origine care atesta descendenta lui Dick Filiatie. Batranul labrador provine din „familia” celebrilor caini ai lui Nicolae Ceausescu Tristete. Strabunicii sai au locuit la vila in Primaverii, el si-a petrecut toata viata intr-un apartament cu trei camere din Drumul Taberei, iar acum e pe cale sa se stinga Razvan Bica Strabunicii lui Dick mancau cele mai delicioase preparate gatite special pentru ei, el este innebunit dupa coji de castravete, strabunicii s-au plimbat prin toata lumea, insotind coloana oficiala, el abia daca a iesit de cateva ori din Bucuresti. Acum, la 14 ani Dick, ultimul descedent al celebrilor caini ai lui Ceausescu, „tovarasii” Corbu si Sarona, primiti in dar de dictator de la Regina Angliei, este orb, surd si trage sa moara.
Cumparat cu 300 de dolari capitalisti
Singurul indiciu ca in acel apartament se afla un caine este castronul de mancare de langa frigider. In rest, nu se mai aud latraturi, nu mai vine nimeni sa te miroasa, sa te linga pe mana si sa se gudure la picioarele tale. Batranul labrador Dick doarme toata ziua, obosit de o viata mult prea lunga: „Are 14 ani, adica, in ani omenesti, inseamna 98 de ani. Nu cred ca o mai duce mult, o luna, doua”, spune, cu parere de rau, Sandor Constantin, de 60 de ani, barman pensionar si proprietarul animalului. Batranul ne povesteste cum a reusit sa-l achizitioneze pe Dick: „Pai, sotia l-a luat de la Ministerul de Interne. A dat in ?93 cam 300 de dolari pe el. Avea patru luni cand l-am luat”. Mai tarziu, Sandor l-a dus pe Dick la dresaj la MI: „Cand a venit, era slab, de vedeam Ghencea prin el! Si, tot acolo, cred ca a descoperit mancarea lui preferata, cojile de castravete, varza calita si macaroanele. Probabil ca ii dadeau si lui din mancarea de la popota”. In timp, Dick a devenit favoritul copiilor din micutul parc din fata blocului: „Pai, numele de Dick tot copiii i l-au dat. In certificat scrie ca il cheama Bruno, dar nu prea ne-a placut si l-am botezat cum il strigau copiii. Ii iubea enorm pe copii. Ii lasa sa il calareasca, se juca cu ei, era vedeta parcului”. Batranul pensionar ne spune ca labradorii sunt animale foarte curioase si foarte destepte: „Nu era nevoie sa il strig, daca era in alta camera trebuia doar sa deschid usa de la frigider ca venea imediat sa vada el ce e acolo. Sau alta faza tare, stia melodia de la Actualitati, si cand o auzea, imi aducea castronul de mancare, ca stia ca trebuie sa-i dau sa manance”.
Nu mai vede, nu mai aude…
In tinerete, Dick isi astepta stapanul si cate 18 ore fara a face in casa, acum trebuie scos de cateva ori pe zi afara. Copiii nu se mai joaca cu el, melodia de la jurnalul de seara nu o mai aude, nu mai poate latra, scoate doar un sunet sugrumat, nu mai vede si se loveste de obiectele care ii ies in cale, iar pe stapan il gaseste doar dupa miros. Cu parere de rau, proprietarul stie ce il asteapta: „E ca si copilul meu si ma doare inima. Unii mi-au zis sa-l duc la veterinar sa-i faca injectia, dar nu pot. Astept sa vina baiatul meu acasa, sa vorbesc si cu el si sa vedem ce o sa facem cand va veni vremea. Nu am bani de cimitir de animale, asa ca probabil il voi ingropa in curtea prietenei fiului meu!”.