Din ce face bani Doru Răduță, noul concurent din echipa Războinicilor. Meseria lui nu are nicio legătură cu sporturile extreme

Publicat: 17/02/2022 | 15:37
sursa FOTO: Facebook

Doru Răduță este noul concurent care s-a alăturat echipei Războinicilor. Tânărul, în vârstă de 31 de ani, a pășit în competiție cu gânduri mărețe. Puțini, însă, sunt cei care știu ce meserie are Doru Răduță la bază.

În ediția de duminică, 13 februarie, patru concurenți noi au intrat în competiția ”Survivor România 2022”. Printre ei… se numără și Doru Răduță. Războinicul, în vârstă de 31 de ani, trăiește în Mioveni și este într-o relație. Despre iubita sa, însă, nu a oferit prea multe detalii.

Pasionat de sporturile extreme și adrenalină, Doru Răduță are la bază o meserie care nu are nicio legătură cu hobby-urile sale. De profesie, Războinicul este inginer programator. Și-a dorit, însă, să facă o schimbare radicală în viața sa. Așa că a decis să-și depășească limitele în cadrul competiției de la Pro TV. (CITEȘTE ȘI: AUTORITĂȚILE DIN REPUBLICA DOMINICANĂ SUSPENDĂ TOATE RESTRICȚIILE DIN PANDEMIE. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU SHOW-UL SURVIVOR ROMÂNIA)

Amator de senzații tari, Doru Răduță vrea să ajungă cât mai departe și aspiră la marele premiu: ”Sunt amator de senzații tari… motociclist, sar cu parașuta din avion… îmi place tot ce înseamnă adrenalină. În tot ce există risc e pentru mine, de asta sunt aici, ca să fac tot posibilul să-mi ajut echipa ca să ajungem cât mai departe”, a spus Doru la ”Survivor România”.

De asemenea, alți trei concurenți au intrat în competiția acerbă. Războinicii au primit-o în echipă pe Oana Ciocan, iar în echipa Faimoșilor au venit gimnastul Marian Drăgulescu și dansatoarea Natalia Duminică.