O nouă tragedie în România. A murit și el

O nouă tragedie în România. A murit și el

Din păcate, veștile rele continuă. O nouă tragedie a avut loc în România. Doi bărbați care lucrau la sistemul de canalizare al localității Gogoșu, din județul Mehedinți, au fost prinși, luni, sub un mal de pământ, mai multe echipaje de salvare fiind solicitate pentru a-i scoate pe muncitori. Una dintre victime a fost scoasă inconștientă.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), misiunea de salvare a celor doi bărbați prinși sub un mal de pământ în localitatea Gogoșu, este una contracronometru.

„Misiune contracronometru pentru salvarea unor persoane surprinse de un mal de pământ. Din informațiile apelantului, cei doi bărbați efectuau lucrări de canalizare, în localitatea Gogoșu”, arată IGSU.

Pentru salvarea celor doi muncitori, au fost trimise la fața locului o mașina de stingere, o descarcarare, un echipaj de prim-ajutor și containerul multirisc. În sprijinul pompierilor salvatori a intervenit și un echipaj medical al serviciului județean de ambulanță.

La sosirea echipajelor, una dintre victime era inconștientă. Au fost începute manevrele de resuscitare, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru unul dintre cei doi bărbați.

„Din nefericire, medicul prezent la fața locului a declarat decesul uneia dintre victime. A doua este conștientă, cooperantă și va fi transportată la spital pentru investigații amănunțite. Prezintă leziuni la nivelul toracelui și la coloana vertebrală”, a spus Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinți.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video