Doliu în PSD! A murit Vergil Sârbu

Publicat: 09/03/2024 | 22:29
Primarul Vergil Sârbu a murit la vârsta de 74 de ani

Este doliu în lumea politică românească. Vergil Sârbu, primar al comunei Rotunda, județul Olt, s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani. Edilul a condus comuna timp de patru mandate consecutive. A fost reprezentant PSD în sfera administrației publice.

S-a tras, din nou, cortina peste lumea politică din România. Primarul Vergil Sârbu s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani. Decesul a survenit în cursul zilei de sâmbătă, 9 martie 2024. Bărbatul a fost primar al comunei timp de patru mandate consecutive. De altfel, a candidat ca reprezentant din partea PSD – Partidul Social Democrat. Pe rețelele de socializare, localnicii au transmis mesaje de condoleanțe, după ce s-a aflat că bărbatul nu se mai află printre noi.

Vezi și MEDICUL BIHOREAN VINDIS LASZLO A MURIT ÎNTR-UN ACCIDENT RUTIER CUMPLIT, LA DOAR 42 DE ANI

Vergil Sârbu, edil al comunei Rotunda (Olt), a murit la vârsta de 74 de ani

Potrivit informațiilor, primarul Vergil Sârbu a luptat cu o boală cruntă timp de doi ani. În 2022, și-ar fi arătat intenția de a se retrage de pe scena politică. În trecut, a activat în forțele de poliție, având rang de colonel. De asemenea, a fost șef la Serviciul Pază și Ordine, la Poliția Județeană Olt.

„Rămas bun, domnule primar! În numele Consiliului Local și nu numai, ne exprimăm regretul profund, la aflarea veștii de trecere în neființă a primarului localității Rotunda, Vergil Sârbu😪!

Acum în aceste clipe de adâncă tristețe, este foarte greu sa găsim cuvintele, pentru ca nimic nu mai poate mângâia sufletele greu încercate. Transmitem pe această cale, condoleanțe membrilor familiei îndurerate și sperăm ca prezența și sentimentele de compasiune ale rudelor, prietenilor și tuturor celor care sunt alături în aceste momente pline de durere și tristețe, să le aducă cât de cât alinare și mângâiere!😪

Dumnezeu să-i ierte păcatele și să-i primească sufletul în Împărăția Sa!🙏😪 La câte lucruri bune ați făcut pentru localitatea noastră, o sa rămâneți o amintire mai mult decât frumoasă în sufletele noastre!😪 Drum lin către îngeri!”, este mesajul care apare pe Facebook, după decesul edilului.

Citește și ÎNCĂ O TRAGEDIE LOVEȘTE FAMILIA LUI GABI STÂNGĂU! LA NICI 2 SĂPTĂMÂNI DUPĂ ÎNMORMÂNTAREA VIOLONISTULUI, A MURIT ȘI EA

Sursă foto: Pixabay, Facebook