O pana de curent de peste sase ore i-a enervat la culme pe locuitorii unui cartier din Braila, mai ales ca motivul avariei a fost de-a dreptul stupid: muncitorul de pe excavator a confundat stalpul cu un pom si l-a pus la pamant!
Plina de zel, echipa de muncitori s-a prezentat pe strada Grivitei din Braila inca de la primele ore ale diminetii de ieri. Strada urmeaza sa se asfalteze si copacii trebuie scosi, pentru a face loc utilajelor. Excavatoristul avea banala misiune de a strange din zona resturile de crengi si, probabil distrat, nu a observat ca infige gheara de la cupa utilajului tocmai in stalpul de curent. Acesta s-a rupt si s-a prabusit fix in spatele excavatorului, spre norocul lui „Dorel”, care putea sa mai si pateasca ceva! Dupa isprava comisa, el a anuntat imediat firma de electricitate. Reparatia a durat aproximativ sase ore, pentru ca s-a sapat o groapa pentru un nou stalp si s-au refacut toate bransamentele, astfel incat oamenii din zona sa aiba din nou curent. Venit sa vada „incidentul”, un reprezentant din conducerea Electrica a spus ca muncitorul va fi nevoit sa plateasca pentru avaria produsa, deoarece vina ii apartine.