Dorință emoționantă a Izabelei, în ziua de Paște. Oana Roman a rămas mască

Oana Roman. Foto: Instagram / Oana Roman

Paștele este una dintre sărbătorile speciale la români. Anul acesta, Oana Roman a petrecut Învierea alături de cea mai iubită persoană, fiica ei. Cu ocazia acestei sărbători,  Isabela a avut o dorință specială, mărturiile sale fiind de-a dreptul emoționante. 

Cu doar câteva zile înainte de Paște, Oana Roman a avut parte de un moment emoționant din partea fiicei sale, după ce Isabela i-a mărturisit dorința emoționantă pe care o are cu ocazia sărbătorilor Pascale.

Oana Roman a spus tot ce are pe suflet: l-a spulberat pe Marius Elisei, ce se întâmplă cu Isa, dar și… Câți bani îi dă Petre Roman nepoatei sale

Isabela, urare emoționantă pentru Oana Roman

De când a devenit mamă, Oana Roman trăiește sentimente pe care nu credea că le va experimenta vreodată. Este cât se poate de mândră de fiica ei, încât fericirea pe care o simte acum nu se poate compara cu nimic. La rândul ei, Isabela are grijă să îi ofere tot timpul mamei sale motive de fericire și bucurie interioară.  În cadrul unui interviu, Isabela a fost întrebată ce își dorește să facă de Paște, ocazie prin care a reușit să își emoționeze mama până la lacrimi.

”Cel mai bine ar fi să fac Paștele cu familia și să fim cu toții la masă”,  a spus Isabela.

”Familia suntem noi două. Am și o altă formă de familie exstinsă”, a completat Oana Roman, pentru wowbiz.ro.

”Am dres-o cu pastile, dar trebuie să fac un consult”

Înainte de Paște, Oana Romana a ajuns la spital. Din cauza unor probleme de sănătate la stomac, creatoarea de conținut nu a mai putut amâna momentul și a decis să ceară ajutorul medicilor.

”Am plecat la spital. Mă duc la spital pentru că de câteva zile nu mă simt bine. Am dus evenimentul și aniversarea mea cu o stare care nu era tocmai bună. Nu am arătat asta pentru că trebuia să le duc pe toate până la capăt, dar mă duc să îmi fac un consult gastro, pentru că am niște dureri care nu știu de la ce sunt și nu trec deloc.

În momentul în care mănânc ceva, am dureri și trebuie să merg să văd ce se întâmplă. Am dres-o eu cu pastile zilele astea, dar trebuie să îmi fac o ecografie abdominală, un consult probabil”, a povestit Oana Roman pe Instagram.

După ce a efectuat mai multe analize medicale, Oana Roman a revenit pe social media și le-a transmis fanilor că situația este sub control, iar investigațiile nu au arătat că ar fi vorba despre o problemă gravă de sănătate.

„Totul bine. Am făcut investigații imagistice, ecografii și analize de sânge, totul în timp record având aici și UPU. Pare că totul e ok și nu e nimic acut”, a dezvăluit Oana Roman.

Oana Roman primește mesaje de dincolo de la mama ei! Minunea care a avut loc chiar în Săptămâna Mare: „ Încearcă să ne transmită ceva”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!