Drama prin care a trecut Jorge. Tatăl său a murit când artistul avea doar 23 de ani

• Vedete

Jorge este unul dintre cei mai carismatici artiști din România. Vedeta cochetează de ceva timp cu lumea televiziunii, iar fanii săi l-au putut vedea în diferite proiecte. Deşi apare cu zâmbetul mereu pe buze în faţa publicului său, cântăreţul ascunde în suflet o adevărată dramă. Tatăl său a murit pe când el avea doar 23 de ani.

În cadrul unui interviu sincer, cântărețul și-a deschis sufletul și a povestit prin ce a trecut. Ultima dată când şi-a văzut tatăl au băut o ţuică împreună şi au vorbit despre planurile pe care artistul le avea. Mai mult se pare că acesta i-a cerut bani părintelui său pentru inelul de logodnă!

„Tata a făcut atac cerebral. A ajuns târziu la spital, a fost operat, dar s-a extins, medicii nu au mai avut ce să-i facă”, spune Jorge.

„Am stat la o țuică în bucătărie cu el, mi-a zis că-mi dă bani pentru un inel de logodnă pe care voiam eu să-l cumpăr pentru iubita mea. A fost ultima dată când l-am văzut. Am plecat apoi în Italia. Am cerut-o de nevastă când vizitam Colosseumul, tata m-a sunat și m-a întrebat cum e. M-a chestionat, aia a fost ultima discuție cu el”, rememorează Jorge.

„Am stat în genunchi în fața medicilor…”

După ce s-a întors în țară, Jorge povestește că și-a găsit tatăl la reanimare, inconștient: „Când am revenit în țară, mama m-a sunat și mi-a spus ce s-a întâmplat. Mi-a dat vestea. Am ajuns imediat la Constanța, era la reanimare. Am stat în genunchi în fața medicilor rugându-i să-l mai opereze o dată. A fost un șoc total pentru mine”.

CITEŞTE ŞI: DE CE ”PĂȚANIE” AU AVUT PARTE JORGE ȘI SOȚIA SA! CUM AU RĂMAS FĂRĂ LOCUINȚĂ ÎN TOIUL NOPȚII

”A trecut vremea, dar eu aveam să clachez la 32 de ani. Am intrat în depresie. Ziua nu era nicio problemă, dar când ajungeam seara în pat mă pufnea plânsul. Aveam gânduri negative, ciudate… Așa am ajuns la psiholog! Doi an am mers la psiholog. Nu-i o rușine, e chiar foarte important să apelezi la el dacă simți că ai nevoie”, a încheiat Jorge.

Sursă foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!