ABSENTA. Ioana Casetti nu a fost in Spania la funerariile primului ei sot, Lazarov SLUJBA. Lazarov va fi comemorat si in Romania, probabil weekend-ul viitor Nimeni din presa nu a consemnat ca de la ceremonia de incinerare a lui Valeriu Lazarov a lipsit prima mare iubire a acestuia, actrita Ioana Casetti. Ea a fost prima sotie romanca a celebrului om de televiziune, din seria de sapte neveste pe care le-a avut pana la moarte. Simona Ionescu Ioana Casetti era considerata, la sfarsitul anilor 60, cea mai frumoasa femeie din Capitala, dupa ce isi facuse debutul in filmul „De trei ori Bucuresti” (1967). Colegii de platou, printre care Ion Dichiseanu, Cornel Patrichi, Dem Radulescu, roiau in jurul blondei abia iesite de pe bancile IATC-ului. I-a cucerit inima, insa, un tanar regizor din televiziunea romana, Valeriu Lazarov. Ioana Casetti, actrita la Teatrul de Estrada, era invitata, din ce in ce mai des, in televiziune, la emisiunile de divertisment ale lui Alexandru Bocanet, iar curtea lui Lazarov nu a lasat-o indiferenta. Nunta s-a produs rapid, asa cum, de-a lungul vietii, Lazarov a procedat cu toate femeile de care s-a indragostit. A fost o mare iubire, spun fosti colegi din TVR, si nimeni nu i-ar fi vazut despartiti. Si, totusi, divortul s-a produs. Dupa 1968, cind Valeriu Lazarov a fugit din tara, Ioana Casetti s-a recasatorit cu balerinul si coregraful Pastorel Ionescu. Casnicia lor dureaza si astazi.