Au trecut trei luni de cand Cristi Iorga si-a pierdut fiul intr-un tragic accident rutier, insa bateristul nu isi poate reveni. Fratele lui Leo Iorga merge saptamanal la cimitir, dar si la spital, acolo unde se afla internat celalalt fiu al sau.
Viata membrilor familiei Iorga avea sa se schimbe definitiv in luna noiembrie a anului trecut, atunci cand masina in care se aflau cei doi fii ai bateristului Cristi Iorga a fost implicata intr-un grav accident de circulatie.
Nu poate trece peste moartea fiului sau!
In urma coliziunii, Leo, unul dintre neotii lui Leo Iorga, a decedat pe loc. Celalalt, Alin, a ajuns la spital in coma, cu grave leziuni la nivelul membrelor si coloanei vertebrale. Au trecut trei luni de atunci, insa Cristi Iorga nu se poate obisnui cu faptul ca fiul sau a murit la numai 26 de ani.
Artistul s-a topit pe picioare si merge de cateva ori pe saptamana la cimitirul in care este inmormantat baiatul sau. Alin, fiul cel mare al bateristului a iesit din coma, insa medicii sunt rezervanti in privinta sanselor acestuia de a mai merge.
La randul sau, Leo Iorga sufera si el enorm, mai ales ca avea o relatie deosebita cu nepotii sai, pe care ii considera ca si copiii lui.
CITESTE SI:
Durere fără margini pentru un cunoscut artist de la noi! „S-a stins din viata la doar 26 de ani”
Se lupta cu cancerul!
In urma cu trei ani, Leo Iorga era diagnosticat cu cancer pulmonar. Artistul a suferit o interventie chirurgicala delicata, apoi au urmat nenumarate cure cu citostatice: „Nu voi putea spune niciodata ca sunt vindecat, asta este o aberatie. Oricum, pentru a spune ca sunt bine, trebuie sa treaca cinci ani, cei cinci ani critici. O data la trei luni merg la analize si fac si RMN. Am facut citostatice o data la trei saptamani, ultima cura chiar saptamana trecuta sau acum vreo zece zile, nici nu mai stiu”, a declarat Leo Iorga, pentru CANCAN.ro.
Claudia Balan