Flavia de la „Neatza” s-ar întoarce pe „sticlă”, dar nu la Antenă, ci la rivali

Publicat: 23/05/2021 | 23:31

Deși nu mai apare pe „sticlă” de aproximativ trei ani, de când a decis că viața de familie este mai importantă decât rolul de asistentă TV, frumoasa balerină Flavia Brigitta Mihășan este încă dorită de anumite televiziuni pentru o colaborare sau chiar mai multe. Dacă la Antena 1, la matinalul lui Răzvan și Dani, locul ei este ocupat acum de mai tânăra și „zgubilitica” Ramona Olaru, se pare că altă televiziune îi dă târcoale dansatoarei.

În urmă cu câteva luni, Flavia ar fi avut o discuție cu persoane din conducerea Kanal D pentru niște proiecte viitoare, potrivit surselor CANCAN.RO. De altfel, vedeta a fost invitată, ulterior, pentru a povesti despre ea și în emisiunea lui Teo Trandafir, exact așa cum se întâmplă cu noile achiziții de la postul concurent, Antena. Cum, de exemplu, s-a petrecut cu Majda Aboulumosha, anul trecut.

Balerina ar fi pe lista producătorilor de la „Bravo, ai stil! Celebrities” sezonul 2, din toamnă

„Flavia a fost ofertată pentru niște proiecte cu postul Kanal D. Dar nu ar fi pentru acum, căci abia a născut, de o săptămână, ci se pare că noile colaborări se vor concretiza un pic mai târziu, în toamnă-iarnă. Ar fi vorba de o rubrică de fitness la o emisiune, dar și de o ofertă pentru frumoasa mămică pentru a participa la o emisiune-concurs a postului”, ne-au dezvăluit sursele noastre din Kanal D. (VEZI AICI: S-AU SĂRUTAT ÎN RAFALĂ ÎN TIMP CE CREDEAU CĂ NU-I OBSERVĂ NIMENI)

Se zvonește chiar că Flavia ar fi pe lista producătorilor de la „Bravo, ai stil! Celebrities”, mai ales că alte persoane din Kanal D ne-au dezvăluit că noul sezon va începe din toamna acestui an, adică tocmai bine pentru Flavia ca să își revină perfect după ce-a de-a doua naștere.

„Istoricul” Flaviei de la „Neatza”

Flavia a fost dorită de mulți bărbați, pe vremuri. Una dintre relațiile ei publice a fost cu celebrul Codin Maticiuc, care însă ar fi uitat-o repede, pentru a avea o legătură cu o altă fostă asistentă, Roxana Vancea, pe care a dus-o și la Mimi. Un alt personaj cunoscut cu care s-a iubit blonda a fost actorul Alexandru Ion, cunoscut ca „băiatul rău” din serialul „Sacrificiul”. Frumoasa de la „Neatza” a părăsit televiziunea care o consacrase în momentul când mai avea foarte puțin până să nască primul băiețel pe care îl are cu iubitul ei, dansatorul Marius Moldovan.

Flavia și Marius s-au cunoscut pe platourile de filmare ale musicalului „Mamma Mia”, acolo unde au avut amândoi roluri principale. Relația lor a început în anul 2018, iar din dragostea dintre ei au ieșit doi băieței frumoși.

(CITEȘTE ȘI: FLAVIA MIHĂȘAN, ÎNSĂRCINATĂ PENTRU A DOUA OARĂ)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.