Scandalul terenurilor de la Tuzla, în care au fost implicați Selly și partenerul său de afaceri, Ștefan Lucian Gîtiță, ia o întorsătură neașteptată! După acuzațiile apărute în presă, potrivit cărora primarul comunei Tuzla ar fi schimbat ilegal regimul unor terenuri pentru a favoriza dezvoltatorii Nibiru, Selly vine cu documente oficiale și explicații clare care demontează complet aceste afirmații!
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, primarul din Tuzla ar fi transformat terenuri din extravilan în intravilan pentru ca acestea să poată fi cumpărate de dezvoltatorii Nibiru. Acum. Selly, unul dintre fondatorii Nibiru, vine cu dovezile clare că acest lucru nu s-a întâmplat, de fapt.
„Avem documente pe care noi le-am pus la dispoziție înainte de publicarea documentarului. Scopul meu nu este să atac Rise Project, ci să vă prezint adevărul. Asta este tot ce contează pentru mine. Adevărul este că nu am greșit cu absolut nimic, nu am încălcat legea nicio secundă, ba mai mult, la fiecare pas, atât eu, cât și partenerul meu Ștefan Lucian Gîtiță, am suflat și în iaurt că totul se face ca la carte când vine vorba de achiziția acestor terenuri”, susține vloggerul pe canalul său de Yotube.
Ceea ce s-a scris în presă este că primarul comunei Tuzla ar fi schimbat în mod ilegal regimul unor terenuri din extravilan în intavilan pentru ca dezvoltatorii Nibiru să le poată cumpăra. Ulterior, având aceste terenuri, Selly și Lucian Gîtiță ar fi beneficiat de dreptul de pre-empțiune pentru a cumpăra un teren mai mare, extravilan. Selly vine cu dovezi care demonstrează că aceste acuzații sunt false.
„Un teren extravilan nu poate fi vândut oricui pentru că statul consideră că aceste terenuri sunt pentru agricultura țării, vânzarea este strict reglementată începând cu anul 2014 de legea 17” , spune Selly.

Mai exact, legea 17 susține că în cazul în care ai un teren extravilan în primul rând proprietari trebuie să întrebi pe cei apropiați (co-proprietari, soți, rude, proprietari, tineri fermieri, persoane fizice care au domiciliul unde este amplasat terenul. Dacă niciunul dintre aceștia nu își exercită dreptul de cumpăra terenul atunci poți să-i îl vinzi persoanei X.
„Toate aceste terenuri, fie le-am cumpărat, fie suntem cu ele în proces de cumpărare, doar de la proprietari privați. Nu am făcut nicio tranzacție cu vreun teren al statului. Anul trecut, noi analizam cu interes mai multe terenuri în zonă, lucruri pe care le facem. Vorbim de terenuri din apropierea Nibiru, unde organizăm festivalul și este stațiune, iar asta pentru că reprezentau o oportunitate interesantă. Dacă stațiunea avea succes, automat și ele vor crește în valoare”, a mai spus influencerul.
Prima dată apăreau la OCPI ca fiind extravilane, susține Selly. Dar când echipa lui Selly a început să strângă actele referitoare la aceste terenuri, cerând de la instituțiile statului documentele referitoare la ele, Primăria Tuzla a constatat că aceste terenuri sunt intravilane încă din anul 2006.
„Certificatele fiscale care au fost emise stipulează clar că aceste terenuri sunt intravilane. În 2006 aceste terenuri nu erau pe UAT Tuzla, ci pe UAT Costinești. Între timp, în 2014 granițele acestor două localități s-au modificat și terenurile au trecut de la UAT Costinești către UAT Tuzla, dar regimul lor intravilan a rămas neschimbat”, spune Selly.
ACCESEAZĂ ȘI: Future va cânta la Beach, please! 2026. Artistul internațional urcă pentru prima oară pe o scenă din România