Eliminare previzibilă la Survivor 2026. A plecat acasă după ce le-a făcut colegilor două cadouri neașteptate

Concurentul care a părăsit competiția

Călin Donca a fost eliminat din competiția Survivor după ce a suferit un accident grav în timpul unei misiuni, incident care l-a trimis direct la spital. El nu a mai putut continua aventura în junglă și a plecat pentru a se recupera în România. Tot în această ediția, și-a făcut apariția o nouă concurentă. 

Călin Donca, eliminat de la Survivor 2026

Accidentul suferit de Călin Donca i-a schimbat complet parcursul în competiția Survivor. În încercarea de a ajuta tribul cu hrană, acesta a ales o metodă riscantă și a urcat într-un cocotier, însă o neatenție i-a fost fatală. Sfoara cu care era legat s-a desfăcut, iar căderea l-a trimis direct pe mâna medicilor.
„Am vrut să aduc hrană într-un mod mai puțin firesc, după celelalte metode (crab, pește). Am urcat în cocotier, legat la picioare. A funcționat bine tehnica și am urcat pe cocotieri în interiorul junglei. Mi s-a desfăcut sfoara de la picioare și gravitația a făcut restul”, a povestit Călin Donca înainte de eliminare.
Concurentul a ajuns la spital, unde a fost supus mai multor proceduri de recuperare, inclusiv fizioterapie și electrostimulare, tratamente extrem de dureroase, dar necesare pentru a-și recăpăta mobilitatea.

Călin Donca este eliminat din cauza problemelor medicale / sursă foto: social media

Ce a făcut Călin Donca înainte de eliminare

Din păcate, starea de sănătate nu i-a permis să revină în joc, iar medicii au decis că participarea lui la competiție nu mai este posibilă. Astfel, Călin Donca a fost nevoit să părăsească Survivor, o decizie grea, mai ales că își dorea să lupte până la final alături de echipa sa.

Momentul despărțirii a fost unul emoționant. Călin Donca a apărut în fața colegilor sprijinit într-o cârjă și a ținut să le transmită câteva mesaje. Totodată, a oferit simbolic și două cadouri lui Aris și Nabei Salem.  În urma eliminării, o nouă vedetă a intrat în competiție dornică de aventură. 

„Le doresc mult succes colegilor noi. Văd că au slăbit cu toții câte puțin. Indiferent cât stați, după ce ieșiți o să vă pară rău. Lui Aris, preferatul meu, îi dau o responsabilitate: colierul pe care îl ai la gât îți rămâne ție, e al tău. I-am adus lingura lui Yasmin, „împărțitoarea”, cu care ne dădea mâncarea. Este pentru Naba, persoana care cred că ar vrea Yasmin să o aibă”, a mărturisit Călin Donca.

Niky, eliminată din tribul Războinicilor la Survivor

În tabăra cealaltă, votați spre eliminare au fost Niky și Lucian. Voturile au venit din partea tribului pentru concurentă și din partea purtătoarei de colan pentru Iron Man. Duelul a fost câștigat de către Lucian Popa, care a fost mai rapid pe traseu și la proba finală. Acesta a reușit să o învingă pe Niky cu scorul de 2-0, trimițând-o pe concurentă acasă la sora ei geamănă, bolnavă de cancer, de care îi era tot mai dor.

Sursa foto: Facebook Antena 1

CITEȘTE ȘI: Se înfiripă ceva?! Aris Eram, surpriză pentru Bianca de la Războinici: „Cu greu am reușit să obțin ceva numai pentru tine”

Cum l-a sfidat Călin Donca pe Marian Godină la Survivor 2026! Gestul milionarului nici măcar nu l-a impresionat pe polițistul de la Faimoși

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Click.ro
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Gandul.ro
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă