Florina Mărcuță, schimbare radicală de look după divorțul de Bebe Cotimanis. Cum arată astăzi

Publicat: 03/02/2020 | 08:12

Au avut un mariaj care a durat 17 ani, însă, la un moment dat, a survenit un șoc de proporții. Floriana Mărcuță a aflat, cu stupoare, că partenerul de viață a înșelat-o, iar căsătoria s-a destrămat. Bebe Cotimanis a avut o aventură cu Iulia Dumitru, actriță la un teatru din Pitești, iar Florina nu a putut trece peste această sincopă erotică a soțului.

Timpul vindecă rănile, se spune, iar Florina Mărcuță a mers mai departe după divorț. Nu a clacat, ba chiar dimpotrivă. Are grijă de ea, încearcă să păstreze un tonus ridicat, iar mariajul de altădată este, acum, doar amintire. Bebe Cotimanis și Florina Mărcuță au și un băiat împreună, iar fiecare în parte încearcă să-și gestioneze, cât mai bine, propriul prezent. La momentul respectiv, Florina Mărcuță – make-up artist – nu a ascuns faptul că ”o doare sufletul” din cauza despărțirii de Bebe Cotimanis, însă a preferat o discreție permanentă și nu a lansat atacuri la adresa fostului partener de viață. „A fost un şoc pentru mine să văd acele fotografii şi filmuleţul. Mă doare sufletul, dar asta e, mergem înainte. El e, în definitiv, soţul meu şi tatăl lui Matei. Nu vreau să comentez nimic”, a declarat Florina Mărcuță – în 2018 – pentru click.ro.

Florina Mărcuță s-a reinventat după divorțul de Bebe Cotimanis. A ales o altă vestimentație – haine strâmte care îi scot în evidență silueta -, are o nouă coafură și reușește, în fiecare zi, să se mențină în formă.

Florina Mărcuță s-a reinventat după divorț