Fosta soție a lui Mihai (ex-Akcent) primele declarații despre divorț: „Am păstrat intactă iubirea!”

Publicat: 11/06/2019 | 17:52

Mihai Gruia și Laura au fost unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz și au preferat să-și țină viața personală departe de ochii curioșilor. Așa cum au procedat și în momentul în care, de comun acord, au luat decizia să se despartă. Cei doi însă au rămas prieteni buni, de dragul copiilor lor.

Mihai Gruia și soția lui au trăit o poveste de dragoste ca-n filme. Cei doi s-au căsătorit în 2008, apoi fostul solist al trupei Akcent și Laura au devenit, într-un singur an, părinții a două fetițe superbe. Pentru apropiații celor doi, a părut o glumă proastă vestea că divorţează. Au trecut câteva luni de atunci şi Laura asigură pe toată lumea că nu este un război între ei, ba dimpotrivă. Au o relaţie civilizată şi îşi cresc împreună fetele.

„Mă bucur că am căzut de comun de acord și că am realizat amândoi că așa e cel mai bine pentru toată lumea. Așa am reușit să păstrăm intacte iubirea, armonia și tot ce am construit împreună. (…) Copiii îi creștem împreună, ne sfătuim zi de zi. Ne cerem sfaturi, ne ținem la curent reciproc. Mie mi se pare că am… Mi se pare un divorț frumos, ideal. Suntem norocoși din punctul ăsta de vedere. (…)

Nu ieșim zilnic la cafele și ne povestim lucruri intime, nu. Între noi sentimentele sunt închise și pot apărea (n.r. probleme când își refac viața) dacă unul dintre parteneri nu a trecut peste sentimentele de iubire. Singura noastră temere a fost vis-a-vis de copii și cum îi va afecta’, a explicat Laura, la o emisiune TV.

Citește și...