FOTO. Marian Vlase a fost înmormântat! Cuvintele cutremurătoare rostite de tatăl său: „În viața mea nu o să mai…”

Marian Vlase, tânărul care a murit înecat în apele mării, a fost înmormântat la Pungești. Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum. Costică, tatăl băiatului, a avut o serie de mărturii cutremurătoare. De asemenea, în ziua în care și-a îngropat fiul, poștașul a ținut să transmită un mesaj tuturor părinților.

“Nu fiți duri cu copiii vostri, sub pretextul că le faceți educație și arătați-le cât de mult îi iubiti. Nu vă ascundeți, că eu așa am făcut și acum îmi pare rău de mor. Strângeți-i în brate cât puțeti, fiindcă clipele petrecute cu ei sunt așa de puține și nu merită pierdute pentru nimic în lume. Acum eu aș da toată averea mea ca să mă mai strângă în brațe o dată Marian și să-mi spună în glumă, cum obișnuia: “Tată, tot ce ai tu aici ( n.r. casa si gospodăria) e al meu. Mie mi le lași!”, au fost cuvintele lui nea Costică, conform vremeanoua.ro.

Plecarea pe litoral a familei Vlase a fost una spontană. Nea Costică nu vrea să mai meargă niciodată pe litoral. “Voia să-i facă o surpriză mamei sale, care nu mai fusese în viata sa la mare. Eu o mai văzusem. Ce pot să vă spun acum, poate că dacă nu ne duceam, Marian mai era în viață. Vă dați seama că acum urăsc marea. Și eu și soția mea. În viața mea nu o să mai merg acolo. Poate în Constanța da, că am nepoți acolo, dar la mare niciodată. Pentru mine este blestemată că mi-a răpit singurul meu fiu, care-mi ducea numele mai departe”, a declarat poștașul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare