Gheorghe Turda, replici acide la adresa colegilor săi de breaslă! Ce a putut să spună despre Constantin Enceanu și Lupu Rednic

Publicat: 02/03/2023 | 21:02

Gheorghe Turda este unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică populară din România. Interpretul are un succes răsunător pe plan profesional, iar dovadă stau chiar evenimentele pe care le onorează și care nu sunt deloc puține. Luna aceasta, pe data de 5 martie, artistul împlinește 75 de ani, iar cu această ocazie a organizat un mare concert aniversar. Pe afișul lui se află numeroși colegi de breaslă, însă lipsesc Constantin Enceanu și Lupu Rednic. Ei bine, Gheorghe Turda a recunoscut și motivul pentru care nu i-a invitat pe cei doi.

Gheorghe Turda, concert aniversar la împlinirea celor 75 de ani

Gheorghe Turda se află în toiul repetițiilor pentru spectacolul său aniversar, care va avea loc la Sala Radio, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani. Cântărețul i-a menționat pe cei care vor fi prezenți alături de el și a specificat câteva dintre activitățile care se vor desfășura acolo.

„Muncesc foarte mult pentru acest spectacol. Vor fi, lângă mine, pe scenă, marele tenor Florin Georgescu, pe care americanii îl numiseră micul Pavarotti, Gheorghe Roșoga, Daniela Condurache, Marian și Lorraine Baicu, dar și mulți alți artiști talentați.

Maestrul Ovidiu Lipan Țăndărică va face o demonstrație profesor-elev, cu nepotul meu, în vârstă de 7 ani, care cântă nemaipomenit la tobe. Țăndărică este îndrăgostit de el, la cât este de talentat”, spune Gheorghe Turda.

VEZI ȘI: GHEORGHE TURDA, REACȚIE ACIDĂ LA ADRESA LUI “CELENTANO”: “NU-I NORMAL SĂ…”

Gheorghe Turda a refuzat să îi invite pe Lupu Rednic și Enceanu la aniversarea sa, pe motiv că nu sunt de „valoarea lui” (Foto: Instagram)

Motivul pentru care Gheorghe Turda nu i-a invitat pe Enceanu și Lupu Rednic la eveniment

Pe de altă parte, artistul a explicat de ce pe lista evenimentului nu se află Constantin Enceanu și Lupu Rednic, care fac parte din aceeași generație. Solistul susține că cei doi „nu au nicio legătură cu valoarea sa”, drept pentru care nu i-a invitat la concertul său aniversar.

„Deja au apărut niște comentarii, din partea unor clevetitori, că am invitat pe unii, că nu i-am invitat pe alții. De ce să îi invit pe Constantin Enceanu și pe Lupu Rednic? N-au nicio legătură cu valoarea lui Turda, cu valoarea mea, de niciun fel.

Eu îmi fac concertul meu aniversar alături de colegii mei de generație. Să nu uităm că la spectacolul aniversar „Ciocârlia 70”, ansamblul reorganizat de mine, Lupu Rednic nu m-a invitat, și doar el era organizatorul, așa că eu de ce l-aș invita? Ei și-au făcut concertele lor și nu m-au chemat. Asta el. Fiecare pasăre pe limba ei piere!”, a declarat Gheorghe Turda pentru Impact.ro.

CITEȘTE ȘI: ELENA MERIȘOREANU SE APĂRĂ, DUPĂ CE GHEORGHE TURDA A SPUS CĂ „ERA CÂND CU UNUL, CÂND CU ALTUL”. CE DEZVĂLUIRI A FĂCUT ARTISTA DESPRE TRECUTUL EI AMOROS

Cum a reacționat Lupu Rednic după afirmațiile făcute de Gheorghe Turda

Pe de altă parte, Lupu Rednic a făcut și el mărturisiri în privința acestui subiect. Cântărețul dezvăluit că nu ține supărare, ba chiar are un mesaj pentru colegul său de breaslă.

„De ziua lui de naștere, îi doresc lui Gheorghe Turda tot ce le doresc tuturor, adică multă sănătate și să se împiedice de noroc! Eu nu țin cu nimeni supărare și nu vreau să supăr pe nimeni. Este loc sub soarepentru toți artiștii din România, iar eu îmi știu bucățica mea”, a mărturisit Lupu Rednic pentru aceeași sursă.

This browser does not support the video element.