Ghidul complet pentru obținerea pensiei comunitare. CANCAN.RO vă prezintă pașii ce ar trebui parcurși!

Vești bune pentru români. Deși există o mulțime de cetățeni care au ales să își continue activitatea pe teritoriu străin, nu toți își cunosc pe deplin drepturile. Cei care au lucrat o bună perioadă peste hotare, pot beneficia de o pensie comunitară. Ce presupune acest lucru? Ei bine, conform regulamentului european, cetățenii statelor membre au dreptul la venitul lunar, numai dacă răspund pozitiv cerințelor necesare.

Românii stabiliți în statele UE care și-au plătit la timp impozitele, se apropie mai ușor de pensia comunitară. Alte aspecte obligatorii sunt limita de vârstă și, de asemenea, anii petrecuți în domeniul muncii. Indiferent de domiciliu, cetățenii români pot solicita prin diverse modalități pensia comunitară. Pașii sunt simpli și pot fi rezolvați rapid.

Ce pași ar trebui parcurși pentru obținerea pensiei comunitare?

Tot ce trebuie să faci e să deschizi un cont la orice bancă de pe teritoriul statului de domiciliu, iar ulterior să comunici detaliile bancare, casei teritoriale de pensii în evidența căreia se află dosarul de pensie (prin intermediul declarației de transfer). Cu ajutorul sistemului „totalizării”, românii care au lucrat în mai multe state ale Uniunii Europene, își pot cumula drepturile într-o singură pensie numită pensie comunitară.

În urma revizuirii dosarului depus la Casa Județeană de Pensii, venitul lunar va fi transferat în funcție de statul în care cetățenii au decis să se stabilească. Astfel pensia poate fi alocată atât în lei, cât și în euro.

„O persoană care a lucrat în România și în alte state europene poate cere pensie statului român începând cu data la care îndeplinește condițiile necesare, în funcție de tipul de pensie solicitată. Depunerea la casa de pensii a unei astfel de cereri chiar şi cu o zi înainte de data îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege are drept rezultat respingerea acesteia!”, a declarat  consilierul juridic Gabriela Pintea.

CINE DEŢINE INFORMAŢII DESPRE ACEST SUBIECT ESTE RUGAT SĂ NE SCRIE LA PONT@CANCAN.RO, SĂ NE SUNE LA 0741 CANCAN (226.226) SAU SĂ NE SCRIE DIRECT PE WHATSAPP.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Furnicuțele” lui Cătălin Măruță, subiect în emisiunea originală din Spania! Ce a spus Pablo Motos despre succesul din România
Click.ro
„Furnicuțele” lui Cătălin Măruță, subiect în emisiunea originală din Spania! Ce a spus Pablo Motos despre succesul din România
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Conducerea PNL amenință parlamentarii liberali cu excluderea din partid dacă nu vor vota Guvernul Mureșan. Ordinele stricte transmise de „aripa Bolojan”
Gandul.ro
Conducerea PNL amenință parlamentarii liberali cu excluderea din partid dacă nu vor vota Guvernul Mureșan. Ordinele stricte transmise de „aripa Bolojan”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!