Grav accident pe Valea Oltului! Un tren a lovit din plin un TIR care s-a răsturnat pe calea ferată!

Știri
Grav accident pe Valea Oltului! Un tren a lovit din plin un TIR care s-a răsturnat pe calea ferată!

UPDATE : Traficul feroviar între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu a fost reluat după aproximativ trei ore.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu, traficul rutier pe DN 7, în zona comunei Racoviţa, unde şoseaua este situată lângă calea ferată, a fost blocat pentru o perioadă scurt de timp pentru a permite unei macarale de mare tonaj să ridice autotrenul de pe calea ferată.

„Tirul era încărcat cu 18 tone de fasole, dar si cu orez, iar în urma accidentului marfa s-a împrăştiat în zona terasamentului. După aproape trei ore, traficul feroviar între Sibiu şi Râmnicu Vâlcea a fost reluat, tirul a fost scos de o macara de pe terasament, iar trenul s-a pus în mişcare„, a declarat reprezentantul Poliţiei.

Accidentul s-a produs vineri dimineaţă, în jurul orei 6.00, în comuna Racoviţa, pe o porţiune unde calea ferată este aproape de şosea, după ce şoferul unui tir care circula pe DN 7, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, a pierdut controlul volanului într-o curbă, autotrenul ajungând pe calea ferată.

Tirul a fost lovit de trenul InterRegio 2066 Sibiu-Râmnicu Vâlcea, în care se aflau aproximativ 30 de pasageri. Niciunul dintre călători nu a fost rănit, însă şoferul a suferit leziuni uşoare, fără a fi necesară transportarea sa la spital.

Cei aproximativ 30 de pasageri din tren au coborât şi au mers la maşini de ocazie.

În urma impactului autotrenul a rămas pe calea ferată, iar circulaţia feroviară între Sibiu şi Râmnicu Vâlcea este blocată, la faţa locului fiind aşteptată o macara care să scoată tir-ul de pe calea ferată„, a afirmat Alina Teodorescu.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Click.ro
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Ștefan Popescu, analiză de weekend: Ucraina construiește Arcul Carpatic. Un răspuns la incertitudinile legate de aderarea europeană şi euroatlantică
Gandul.ro
Ștefan Popescu, analiză de weekend: Ucraina construiește Arcul Carpatic. Un răspuns la incertitudinile legate de aderarea europeană şi euroatlantică
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli