Grupul de la Cluj face instructaj de noapte cu seful SRI

De: Cancan
Publicat: 23/05/2007 | 00:00

OSPITALITATE. Maior, o gazda atenta TANDEM. Dancu si Sarbu, plecarea din zona Casin SEFUL. Apare si Ioan Rus FESTIN. Soferul face aprovizionarea cu sampanie Bogdan Tiberiu Iacob Artizanii intrarii PSD la guvernare sub pulpana lui Basescu, i-am numit pe Rus si Dancu, au purtat negocieri de taina, luni noaptea, in vila din Pipera a sefului SRI, George Maior. Si numai faptul ca parlamentari, lideri ai opozitiei, au contacte atat de stranse cu directorul unui serviciu secret ar fi suficient pentru a ridica mari semne de intrebare. In contextul luptelor subterane ale momentului, insa, informatia devine de-a dreptul incendiara, iar consecintele ei pot fi extrem de ample.

Discreta vila din Pipera

Luni, in PSD a avut loc o sedinta extrem de furtunoasa, in care Grupul de la Cluj a incercat sa ii rada, fara succes, din functii pe Ion Iliescu si Viorel Hrebenciuc, drept pedeapsa pentru intentia debarcarii sefului statului. Pe de alta parte, membrii grupului in cauza, apropiat al PD si al lui Traian Basescu, sunt adeptii fatis ai unei aliante PSD-PD care sa guverneze Romania, propunere care este impartasita de destui alti membri ai conducerii PSD. O decizie in acest sens ar fi extrem de ciudata, insa, practic, fara precedent la noi, respectiv intrarea unui partid de opozitie la guvernare in ultimul an de mandat, alaturi de o formatiune care a venit la putere tocmai prin atacarea sa si prin denuntarea abuzurilor savarsite de respectivul partid in mandatul precedent. Ce s-a intamplat dupa furtunoasa sedinta a PSD este mai mult decat graitor, insa. Concret, liderii Grupului de la Cluj, Ioan Rus si Vasile Dancu, au plecat de la sediul PSD cu un Mercedes negru, destinatia fiind sediul unei firme de pe langa Manastirea Casin, unde si-a facut aparitia alt membru al Grupului, senatorul Ilie Sarbu. Dupa circa o jumatate de ora, cei trei au plecat, Dancu si Rus deplasandu-se pana in Pipera, la vila de protocol a SRI pe care o ocupa George Maior, directorul serviciului, care, de altfel, i-a si intampinat la sosire, ca o gazda autentica. Cei trei au stat la discutii intreaga noapte, sub atenta supraveghere a paparazzilor Cancan, nefiind deranjati decat de sosirea a doua Volkswagen-uri Pasat, cu geamuri fumurii, cu pasageri a caror identitate ne-a scapat, si care s-au alaturat grupului. Ulterior, soferul Mercedes-ului lui Dancu si Rus a sosit incarcat cu platouri cu mancare si sticle de sampanie. Probabil, pentru sarbatorirea apropiatei reveniri a sefilor sai la putere.

Momentul adevarului: ce i-au cerut democratii lui Hrebe, la „Select”

In paralel cu evenimentele produse ieri, a capatat raspuns si enigma de la restaurantul „Select”, mai exact celebra intalnire de acum cateva zile, deconspirata de Cancan, dintre liderii PD si papusarul Hrebenciuc, despre care Basescu s-a referit in campania electorala. Potrivit unor surse bine informate din PD, intalnirea in cauza s-a produs la cererea democratilor, care au dorit sa il atraga pe Hrebenciuc in combinatia PD-PSD, care se pritoceste in aceste zile. Se stie, de acum, ca Emil Boc a anuntat public, luni seara, socand scena politica, faptul ca PD e gata sa isi revizuiasca atitudinea fata de PSD si chiar sa faca o alianta cu acesta. Hrebe, un adept al relatiei cu PNL, a refuzat, din informatiile noastre, propunerea democratilor, ceea ce i-a atras mania lui Basescu. Cum se stie, cateva zile mai tarziu, presedintele suspendat a amenintat ca va veni curand momentul ca Hrebenciuc sa dea socoteala: „Pana la urma, cineva va trebui sa-l puna intr-un cuier”. „I se va intampla curand”, a mai prezis Basescu. Deocamdata, luni, Hrebenciuc a scapat. In zilele urmatoare, insa, batalia va lua amploare.