Iarna istorică în România: În București nu va ninge DELOC în decembrie, ianuarie și februarie. Prognoza ANM pentru următoarea perioadă

Publicat: 27/11/2019 | 11:33

Avem parte de o iarnă istorică în România, fără pic de zăpadă în București, potrivit meteorologilor de la accuweather.com. În Capitală nu va ninge deloc în lunile de iarnă: decembrie, ianuarie și februarie. Aceste luni ne oferă zile cu temperaturi peste 0 grade.

Iernile se schimbă şi în România

Climatologul Roxana Bojariu a explicat, duminică, la Digi24 că în condiţiile încălzirii globale, iernile se schimbă şi în România: „Vom avea temperaturi mai mari iarna, dar vor fi şi temperaturi mult mai severe decât înainte, este o reconfigurare a transferului de energie între componentele sistemului, un transport de energie mai mare în sistem, deci şi manifestările caracteristice pentru locul şi timpul de an sunt mai severe, mai energetice.

Per total, avem un glob care se încălzeşte. Până la jumătatea lunii decembrie nu pare să avem o trecere foarte bruscă spre iarnă, sunt temperaturi peste normalul perioadei. Din decembrie, a doua parte ar putea avea manifestări obişnuite iernii, sunt foarte importante aceste prognoze pe intervale mai scurte, şi cele nowcasting, cu anticipare imediată. E foarte posibil să avem fenomene extreme”, a explicat Roxana Bojariu.