Iată noua structură a anului școlar 2020-2021. Semestrul al doilea este mai scurt

Iată noua structură a anului școlar 2020-2021. Semestrul al doilea este mai scurt

A fost publicata in Monitorul Oficial noua structura a anului scolar 2020-2021 modificata prin Ordinul de ministru nr. 3.558 din 29 martie 2021.

Este vorba despre modificarile pentru finalul acestui an, anuntate in ultima saptamana de Ministerul Educatiei. Cea mai importanta modificare este reducerea numarului de saptamani de cursuri de la 34 la 33 de saptamani pentru toti elevii si de la 37 la 36 de saptamani pentru cei din invatamantul profesional si tehnic, scrie Edupedu.ro.

Ordinul mai prevede ca, in perioada vacantelor se pot organiza activitati educative la gradinita, cu prezenta fizica, cu avizul DSP.

De asemenea, pe durata vacantelor se pot organiza activitati remediale, cu prezenta fizica, cu elevii de clasa a VIII-a si pentru elevii de la liceu, in toate localitatile pana la indicele 6/1.000 de locuitori.

Saptamana „Scoala altfel” se poate organiza pana pe 2 aprilie, iar in saptamana aceasta scolile profesionale puteau organiza activitati de instruire practica.

Semestrul al doilea, mai scurt cu o saptamana
Semestrul a II-lea are 16 saptamani, fata de 17 cat avea initial, si anul scolar pentru elevi se incheie pe 25 iunie.

Elevii din clasa a VIII

Elevii de clasa a VIII-a au doua vacante de Pasti: intre 2-11 aprilie, prima si intre 30 aprilie – 9 mai, a doua. Intre aceste perioade acestia fac cursuri in sistem online. Apoi revin fizic la cursuri intre 10 mai si 11 iunie. Pe 11 iunie acestia iau vacanta, iar pe 22 iunie incep probele scrise de la Evaluarea nationala 2021.

Elevii din clasele a XII-a si a XIII-a

Si in cazul elevilor din clasele a XII-a si a XIII-a situatia este asemanatoare. Au doua vacante de Pasti: intre 2-11 aprilie, prima si intre 30 aprilie – 9 mai, a doua.

Intre aceste perioade si ei fac cursuri in sistem online. Apoi revin fizic la cursuri intre 10 mai si 4 iunie. Pe 4 iunie ei iau vacanta, iar pe 28 iunie incep probele scrise de la Bacalaureat 2021, cele de competente urmand a se echivala la fel ca anul trecut.

Copiii de gradinita si elevii din celelalte clase

Pentru grupele de gradinita si toate celelalte clase (pregatitoare, I, a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a) anul scolar are o vacanta de o luna in perioada 2 aprilie – 4 mai si cursuri (potrivit scenariilor in vigoare) perioada 5 mai – 25 iunie.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!