Imagini exclusive de la înmormântare! Sicriul lui CONDREA, păzit de cumnaţii lui!

Știri

La slujbă au participat şi poliţişti în civil care au supravegheat discret mulţimea. Demersul acestora este, cel mai probabil, în legătură cu ancheta Hexi Pharma, dar poate avea legătură şi cu ancheta ”accidentului”, în situaţia în care procurorii inclină către o altă variantă, a unei sinucideri mascate sau chiar o substituire de persoană!

UPDATE 15.15 În mulţime, în cortegiul funerar, se afla şi socra lui Dan Condrea, mama Ulianei, care abia işi poate stăpâni lacrimile

UPDATE 15:00 După slujba din faţa bisericii, cortegiul funerar a mers către groapă. Soţia patronului Hexi Pharma este distrusă de durere.

 

 

UPDATE 14:45 Preoţii au cântat ”Veşnica pomenire”, iar familia a ţinut de colivă, potrivit tradiţiei.

UPDATE 14:30  O femeie din familia lui Condrea a leşinat la înmormântare, şi a fost ridicată de celalte rude de pe jos

Măsurile de securitate dispuse de Administraţia Cimitirelor la Sf. Vineri sunt foarte stricte, de când acolo a fost adus trupul neînsufleţit al lui Dan Condrea, cel care a fost patronul companiei farmaceutice implicate în scandalul diluării dezinfectanţilor. Mai bine de 30 de paznici au fost relocaţi din alte cimitire la Sf. Vineri, pentru ca familia să-l poată plânge pe Condrea în absenţa curioşilor. Sarcina oamenilor de ordine este cu atât mai grea, cu cât la capelă mai sunt alte două familii, cu doi decedaţi, care îşi aşteaptă ultimul drum, aşa că paznicii întreabă încă de la intrarea în cimitir, pe fiecare vizitator, unde merg iar cei care nu dau răspunsurile potrivite nu sunt primiţi în incintă!

Ca şi cum ”filtrul” paznicilor nu ar fi fost de ajuns, rudele văduvei şi-a luat în serios rolul de ”cerberi”. Sicriul în care se află trupul lui Dan Condrea este singurul închis, la cererea familiei, pentru a-l ţine minte cum era înainte de a fi mutilat în oribilul accident. Sicriul din lemn masiv, care a costat 4.000 de euro, este vegheat la stânga şi la dreapta de fraţii văduvei, Uliana Ochinciuc, care şi-au luat sarcina de a nu lăsa pe nimeni din afara familiei să se apropie. Doborâtă de durere, soţia lui Dan Condrea, stă pe o bancă, în spate, sprijindindu-şi capul în mâini! (Gabriel Niculescu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!