Cum s-au distrat tatăl și mama Simonei la cununia fiicei lor. Tatiana și Stere Halep au făcut spectacol total!

De: Cancan
Publicat: 24/07/2021 | 12:19

Părinții Simonei Halep au radiat, în cea mai fericită zi din viața fiicei lor: cea a cununiei. Mândri de cea căreia i-au dat viață, atât tatăl cât și mama Simonei Halep au fost numai un zâmbet. 

Și cum la orice petrecere de nuntă muzica și dansul sunt la mare căutare, unul dintre cei mai activi dansatori a fost chiar Stere Halep, tatăl Simonei, care a purtat un costum clasic, elegant, închis la culoare. Acesta a întreținut atmosfera pe ritmurile muzicii machedonești, care a răsunat câteva ore în vila din Izvorani.

Îmbrăcat la patru ace, la fel ca ceilalți invitați, Stere Halep a dansat chiar în fața fiicei sale, care s-a bucurat vizibil de moment. De altfel, muzica n-a încetat nicio clipă și a fost clar că invitații chiar s-au simțit extraordinar.

Simona Halep alături de părinți, în ziua cea mare

Și mama Simonei, Tatiana Halep, a afișat un zâmbet larg, fiind extrem de fericită, dar și emoționată. Doamna Halep a purtat o rochie de culoare deschisă, cu mâneci bufante, care i-a venit ca turnată!

De la nunta anului 2021 în România n-au lipsit nici Nicu Mergeani și Dani Caramihai, cofondatorii clubului Fratelli. De altfel, Dani Caramihai este nașul cuplului format din Simona Halep și Toni Iuruc.

Simona Halep a spus DA în urmă cu câteva săptămâni

Simona a fost cerută în căsătorie de iubitul ei, Toni Iuruc, în urmă cu numai câteva săptămâni, deşi apropiaţii cuplului susţineau că se vor căsători cu mult înainte ca tenismena să poarte inelul de logodnă.
Cum s-au distrat tatăl și mama Simonei la cununia fiicei lor

Simona Halep și Toni Iuruc au o relație din vara lui 2019. Cei doi au început să se afișeze împreună fără menajamente și s-a vorbit de nuntă de ceva vreme, însă pandemia de coronavirus le-a stricat planurile. De anul trecut au tot apărut zvonuri privind nunta celor doi.

Simona Halep, în vârstă de 29 de ani, a fost foarte discretă în ceea ce priveşte viaţa ei privată.

(NU RATA: CANCAN.RO ARE TOATE INFORMAȚIILE ȘI IMAGINILE DE LA NUNTA ANULUI! SIMONA HALEP, CĂSĂTORIE ÎN SECRET! A SPUS ”DA!”)

Presa a relatat că Simona Halep s-ar fi logodit la finalul lui 2019 cu iubitul său Toni Iuruc şi ar fi stabilit şi data viitoarei căsătorii pentru septembrie 2020. Știrea a fost dezmințită de Simona Halep, pe rețelele sociale, în noiembrie 2019.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.