Înapoi în 2006–2007: anul în care exmatriculările au șocat România. De ce situația este și mai gravă azi

În urmă cu aproape 20 de ani, o statistică oficială a Ministerului Educației zguduia opinia publică: unul din cinci elevi dispărea din sistemul de învățământ. Părea un record imposibil de depășit. Astăzi, însă, deși vorbim despre programe, strategii și fonduri europene, realitatea arată că problema nu doar că persistă, ci s-a adâncit.

2006–2007: recordul care a șocat sistemul educațional

La finalul primului semestru al anului școlar 2006–2007, Ministerul Educației și Cercetării anunța un fapt fără precedent: aproximativ 20% dintre elevii înscriși în învățământul preuniversitar fuseseră exmatriculați sau părăsiseră școala. Vorbim despre sute de mii de copii, dintr-un total de peste două milioane de elevi înscriși la începutul anului școlar.

Era cel mai mare număr de exmatriculări din ultimii 16 ani, iar autoritățile recunoșteau public gravitatea situației. Explicațiile oficiale indicau un cumul de factori: absențe repetate, probleme sociale grave și o aplicare defectuoasă a regulamentelor școlare. Responsabilitatea era plasată explicit pe umerii inspectoratelor școlare, ai directorilor și ai cadrelor didactice, acuzați că nu gestionau corect cazurile de risc.

Declarațiile oficialilor de atunci vorbeau despre un sistem care reacționa târziu și rigid, eliminând elevii în loc să-i sprijine. Pentru opinia publică, cifra de 20% a fost un semnal de alarmă major, interpretat ca un eșec colectiv al școlii românești.

Cauzele invocate atunci: sărăcie și absențe

În 2006–2007, principalele motive ale exmatriculării erau frecvența slabă la cursuri și situația socială a elevilor. Mulți copii proveneau din familii vulnerabile, fără resurse materiale sau sprijin educațional. Școala nu avea mecanisme reale de intervenție timpurie, iar abandonul era tratat mai degrabă ca o consecință inevitabilă decât ca o problemă de prevenit.

La aproape două decenii distanță, termenul de „exmatriculare” apare mai rar în discursul oficial, însă abandonul școlar este mai ridicat ca oricând. Statisticile recente arată că România are una dintre cele mai mari rate de părăsire timpurie a școlii din Uniunea Europeană, cu aproximativ 16–17% dintre tinerii între 18 și 24 de ani care nu finalizează studiile.

Diferența majoră față de 2006–2007 este că fenomenul nu mai apare ca o sancțiune administrativă, ci ca un proces lent de ieșire din sistem. Elevii nu mai sunt „exmatriculați” formal, dar dispar din școală pe parcurs: nu mai vin, nu mai sunt recuperați și, în final, nu mai există în statisticile de absolvire.

Programe există, rezultatele întârzie

În ultimii ani au fost lansate numeroase programe de prevenire a abandonului, de la „Școala după școală” la burse sociale și mese calde. Cu toate acestea, datele arată că impactul este limitat, mai ales în mediul rural și în comunitățile sărace. Practic, deși metodele s-au schimbat, rezultatul rămâne alarmant de asemănător.
Dacă în 2006–2007 cifra de 20% părea un record imposibil de repetat, realitatea de azi arată că problema nu a fost rezolvată, ci doar redefinită. Atunci vorbeam despre exmatriculări masive, azi despre abandon tăcut. Diferența este de formă, nu de fond. Iar lecția ultimilor 20 de ani este una dureroasă: fără intervenție reală și coerentă, școala continuă să piardă exact copiii care au cea mai mare nevoie de ea.

CITEȘTE ȘI:  România, țara unde autostrăzile se opresc la broaște, urși și mercur

Proiectul enorm de acum zece ani. Când România visa sânge artificial