România, țara unde autostrăzile se opresc la broaște, urși și mercur

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Acum 17 ani, în România nu se construiau autostrăzi. Nu pentru că n-am fi vrut. Ci pentru că între noi și asfalt se interpuneau forțe mai mari: mercurul, lupii stresați, urșii cu viață sexuală fragilă, broaștele sensibile la zgomot și, desigur, pițigoii. Oficial, acestea erau explicațiile. Neoficial, autostrăzile erau mereu pe hârtie dar niciodată în lucru cu adevărat.

Autostrada Transilvania și mercurul care a oprit Bechtelul

Construcția Autostrăzii Transilvania (Brașov – Borș) a început în 2005, cu fast, speranță și un contract atribuit companiei americane Bechtel, în valoare de 2,2 miliarde de euro. Termenul de finalizare? 2012. Realitatea? O epopee fără sfârșit.

În zona Câmpia Turzii, muncitorii au săpat aproximativ doi metri și au dat peste mercur. Lucrările au fost stopate imediat, iar Ministerul Transporturilor a anunțat că sunt necesare analize de laborator și proceduri de decontaminare. Autostrada s-a oprit. Mercurul câștigase. Autostrada era toxică.

La câteva luni după semnarea contractului, proiectul a intrat în „reanalizare”. În traducere liberă proiect pus pe pauză pentru un timp indefinit. Autostrada devenea deja „interminabilă”.

Pițigoii, broaștele și Autostrada București – Ploiești

Dacă mercurul părea exotic, fauna protejată a venit cu explicații și mai poetice. În zona Moara Vlăsiei, pe tronsonul Autostrăzii București – Ploiești, avizele de mediu au devenit obstacolul principal. Motivul? Zgomotul mașinilor urma să deranjeze broaștele și păsările protejate. Ministrul Transporturilor de atunci, Radu Berceanu, referindu-se la păsările din specii proteșate le-a numit generic „pițigoi”. Valoarea proiectului: 422 de milioane de euro pentru 62 km. Promisiunea oficială: finalizare până în iunie 2010, anunțată de premierul Emil Boc.

Pițigoii însă nu au ținut cont de termenele din calendar iar autostrada s-a tot târâit.

Urșii și lupii, iubăreții de la Comarnic

Pe tronsonul montan al Autostrăzii Comarnic – Brașov, explicațiile au atins un nivel aproape filosofic. Agențiile Ministerului Mediului au avertizat că zgomotul lucrărilor și, ulterior, al traficului va stresa lupii și urșii, care, din această cauză, nu se vor mai putea împerechea.

Soluția? Poduri speciale peste autostradă, acoperite cu vegetație, pentru ca lupii și urșii stresați să poată traversa liniștiți. Bine că nu s-au gândit totuși să îi programeze la ședințe de terapie în cuplu  sau poate chiar să le administreze viagra.

„Până la urmă, ce să facem?!”, se întreba atunci Adrian Ionescu, director Infrastructură Rutieră din Ministerul Transporturilor. „Facem niște panouri, ca niște parapeți, dar mai înalți, care să absoarbă zgomotele, să nu mai deranjăm animalele.”

Autostrada a rămas, și aici, la stadiul de concept empatic.

Fast-forward: anul 2020 și gândacul care a oprit Europa

Timpul a trecut, dar obstacolele au evoluat. În 2020, finanțarea europeană pentru Autostrada Sibiu – Pitești a fost suspendată din cauza unui gândac. Unul singur, dar cu pedigree.
Se numește Morimus funereus, cunoscut popular drept gândacul croitor al stejarului și fagului. Trăiește în mai multe țări europene, este pe lista speciilor amenințate din 2006 și are între 20 și 35 mm lungime. Suficient cât să blocheze miliarde.

Comisia Europeană a cerut României explicații și soluții de protejare, suspendând finanțarea până la clarificări. Disputa a ajuns rapid în spațiul public, cu schimburi dure de replici între miniștri și foști miniștri ai Transporturilor.

Autostrada, din nou, aștepta.

Unde suntem acum, după 17 ani de „nu se poate”

Toate au fost explicații oficiale. Corecte procedural și impecabile birocratic. Dar rezultatul a fost același: autostrăzile au rămas pe hârtie.

Privind înapoi, tabloul e coerent: în anii 2000 ne-au oprit mercurul, broaștele și pițigoiii, în anii 2010 au apărut urșii stresați și lupii cu probleme reproductive, în 2020, un gândac a pus Europa pe pauză.

Totuși, în comparație, astăzi măcar există asfalt pe bucăți. România a depășit pragul de 1.300 km de drumuri de mare viteză (autostrăzi și drumuri expres). Progresul există și e vizibil, dar rețeaua rămâne o colecție de segmente, nu un organism întreg.

Diferența față de acum 17 ani este una esențială: astăzi nu mai vorbim doar despre scuze, ci despre șantiere reale, asfalt turnat și termene care, chiar dacă întârzie, nu mai sunt pură ficțiune.

CITEȘTE ȘI : Betty, jaguarul care n-a mai apucat să fie salvat. Povestea neagră a unei evadări, într-o grădină lăsată să se prăbușească

 Moneda blestemată de la Cotroceni. O poveste cu aur din România anului 2009