Incearca de ani de zile sa intre in Cartea Recordurilor

De: Cancan
Publicat: 12/05/2007 | 00:00

URIASA. Coliva pregatita de „Dacul” Pandele a avut nu mai putin de 3.363 de kilograme si 9 metri lungime Perseverenta. „Dacul” Pandele a fabricat o oala uriasa cu vin si o coliva de peste 3.300 de kilograme Claudia Eftimie Om de afaceri controversat, avocat, revolutionar cu patalama, profesor universitar pasionat de cultura dacica, autor de carti istorice, patron de spatii comerciale si vanator de recorduri. Acesta este brasoveanul Liviu Pandele (foto medalion), 42 ani , care nu mai are liniste pana nu intra in Cartea Recordurilor. Pe 24 ianuarie 2005 a oferit o oala uriasa cu peste 1.000 de litri de vin fiert brasovenilor veniti sa sarbatoreasca Ziua Unirii. Datele au fost trimise juriului Guinness Book, fara succes. In 2006, tot Pandele a organizat, la Orastie, pomana de 1.900 de ani de la moartea regelui dac, Decebal. A gatit o coliva uriasa, de 3.363 kg, 9 m lungime, 4 m latime si 1 m inaltime. Singura recunoastere a fost cea a celor peste 5.000 de localnici, care au mancat-o.

Urmatoarea incercare, o cruce gigantica

Pasiunea sa pentru tot ce tine de Dacia este bine cunoscuta de brasoveni. Un complex comercial cu tarabe care poarta nume de daci, Cramele lui Decebal, Fundatia Dacia sau cartea „Credendo Videns; Dacia – Gradina Maicii Domnului”, toate sunt ideile lui Liviu. Cat priveste planurile lui Pandele legate de Guinness Book, el este perseverent: acum se gandeste sa ridice in Brasov cea mai inalta cruce din Europa de Est, mai mare decat cea de pe Caraiman.