Un incendiu a izbucnit in aceasta aseara la Uzinele Dacia, din Mioveni, la sectia vopsitorie. Flacarile au fost stinse de pompierii uzinei, care au fost ajutati si de trei autospeciale ale ISU Arges.
„Se pare ca la inceput a ars cu flacara, insa acum mai iese doar fum. Situatia este sub control si nu exista victime”, a declarat slt. Madalina Epure, purtator de cuvant al ISU Arges, pentru realitatea.net.
„Nu s-au inregistrat pagube materiale, iar luni productia se va relua in conditii normale. In mod cert va avea loc o ancheta pentru a se stabili cu exactitate din ce cauze a izbucnit incendiul”, a precizat si Roxana Evanghelie, din cadrul biroului de relatii cu presa al Dacia Renault.