Înfometată și suferindă, Geta din Liceenii dezvăluie momentele crâncene trăite departe de părinți: „Educația se făcea cu rigla”

Cesonia Postelnicu a devenit celebră datorită personajului Geta din filmul Liceenii, una dintre cele mai de succes pelicule românești. La vremea respectivă, actrița avea doar 17 ani și era pentru prima dată când juca într-un film. Timpul a trecut, iar în prezent, Cesonia Postelnicu are o carieră de peste 35 de ani în teatru și cinematografie. Copilăria actriței a fost greu încercată de soartă, în ciuda succesului pe care l-a cunoscut mai târziu. „Geta” a vorbit despre cel mai mare vis al său, care a venit la pachet cu multă suferință și o povară prea greu de dus.

Cesonia Postelnicu sau „Geta”, așa cum o știe o țară întreagă, în urma rolului pe care l-a interpretat în filmul Liceenii din anul 1986, este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România. La 17 ani și-a făcut debutul în filmul urmărit cu plăcere și de noua generație. Acela a fost momentul care a consacrat-o și i-a deschis drumul către o carieră în actorie. Cesonia a rămas la fel ca în anii de glorie. Ajunsă la vârsta de 55 de ani, actrița este aceeași fire energică, cu zâmbetul pe buze și mereu optimistă. Cu toate astea ascunde în suflet o adevărată dramă, pe care o povestește cu ochii în lacrimi.

Locul de BASM din România de care puțini turiști au auzit. Este supranumit...

Centralele pe gaz, INTERZISE în România! A fost anunțată data exactă când trebuie...

CITEȘTE ȘI: Cum arată locul de veci la aproape patru ani de când marea actriță s-a stins din viață

Drama actriței Cesonia Postelnicu: „Eram 40 de copii în camera în care dormeam”

Cesonia Postelnicu s-a născut într-o familie de actori, iar, mai târziu, avea să ajungă și ea pe marile scene ale teatrelor din țară. Însă, înainte de a deveni una dintre cele mai apreciate și îndrăgite actrițe, „Geta” avea un alt vis, acela de a deveni balerină. Bunicii au fost cei care au susținut-o și au trimis-o la o școală de coregrafie din județul Cluj. Cu toate acestea, condițiile pe care a fost nevoită să le îndure în internatul școlii respective au făcut-o să renunțe la acel vis.

„Am rămas la bunicii mei din Bacău până la vârsta de 13 ani. Am fost dată la balet de la 3 ani până la 13 ani. Îmi doream să ajung balerină când voi fi mare. În clasa a IV-a, bunicii mei au hotărât, împreună cu mine, care eram înnebunită să fac balet, să mă trimită la Școala de Coregrafie din Cluj. Am dat examen și am intrat, apoi am stat acolo doar un an, din cauza condițiilor foarte, foarte grele de la cămin. Dacă îmi amintesc bine, eram 40 de copii în camera în care dormeam. La internat eram și băieți și fete, ceea ce nu era o problemă pentru că eram foarte mici, însă, programul era cumplit. Ne trezeam la 5-6 dimineața, ne spălam, ne îmbrăcam în uniformă, mergeam să luăm micul dejun, dar, fiind foarte mulți, trebuia să stăm la coadă în afara sălii de mese până ne venea rândul.

Este foarte important să faci ce-ți place. De prieteni te mai desparți, de un bărbat mai divorțezi, dar de meserie mai greu sau poate niciodată. Cu meseria mergi toată viața și trebuie să fii în simbioză cu ea, să fie cel mai bun prieten al tău”, a mărturisit actrița.

După 1 an petrecut la internat, actrița i-a cerut bunicii sale să o ia acasă pentru că nu mai putea face condițiilor. Cu lacrimi în ochi, Cesonia Postelnicu a povestit cum acea etapă i-a marcat întreaga copilărie.

„Mâncarea balerinilor este cântărită. Nu mănânci orice și nu mănânci cât vrei, iar când ești copil, suferi că nu poți mânca ceva dulce. Făceam acolo și școala, deci, programul meu arăta astfel: aveam cursuri, ore de balet, care erau multe în fiecare zi și foarte grele și dureroase dacă mișcai un deget. Se făcea educație cu rigla, condițiile de internat erau grele – clădirea nu arăta bine și nu era foarte curat. Totuși, experiența a fost minunată. Cu lacrimi în ochi, după un an de zile, fiind și foarte departe de bunici și de casa copilăriei mele, am rugat-o pe bunica să vină să mai ia, să mă retragă, pentru că nu puteam să fac față”, a declarat Cesonia Postelnicu, pentru Adevărul.