Însărcinată în cinci luni, Lavinia Petrea a trăit clipe triste în cabinetul medicului: „E foarte aproape de tăieturi, e foarte riscant să păstrez sarcina”. Ce s-a întâmplat cu fătul

De: Cancan
Publicat: 02/04/2018 | 13:15

Lavinia Petrea, prezentatoarea știrilor de dimineață de la PRO TV, a vorbit despre problemele din timpul sarcinii. Vedeta are deja două operații de cezariană și, pentru că de la ultima s-au scurt mai puțin de doi ani, fătul era în pericol. După o serie de investigații, viitoarea mămică a primit vești bune din partea medicului care se ocupă de ea.

Prezentatoarea TV și soțul ei, procurorul Romulus Dan Varga, vor avea încă o fetiță. În timpul unei consultații, medicul Laviniei Petrea i-a spus că, printr-o minune, fătul nu”s-a fixat aproape de tăieturile de la cele două operații de cezariană și, astfel, sarcina nu este în pericol.

„Da, mi-a fost greu în primele luni. Soțul meu m-a prevenit de la început că vrea trei copii, e numărul lui norocos. După ce l-am avut pe Matias, cu care nu am avut probleme medicale a fost bine. A urmat Clara, cu care am avut mici probleme. (…). Chiar de curând am avut o viroză urâtă cu Klara. Am avut ceva emoții, pentru că s-a întâmplat prea repede sarcina… Klara are un an și în curând… cinci luni. Mi-a fost teamă de reacția medicului, pentru că ar fi putut să mă certe. (…). Când am fost la el mi-a spus să vedem care este situația din puct de vedere ecografic – cât de aproape sau departe se fixase sarcina de operațiile de cezariană. Dacă e foarte aproape de tăieturi, e foarte riscant să păstrez sarcina. Dar, din fericire, sarcina s-a fixat mai departe de de operații”, a povestit prezentatoarea TV în cadrul unui interviu oferit la „Vorbește Lumea”.

Lavinia Petrea a mai mărturisit cum a fost momentul în care a aflat că este din nou gravidă, dar și cum i-a spus soțului ei, care își dorea foarte mult să devină tată pentru a treia oară.

„Da, imediat mi-am dat seama (n.r.: că e însărcinată). Și la Klara mi-am dat seama că sunt însărcinată. (…). Încă de când am simțit, m-am uitat la el și i-am spus: «Cred că s-a întâmplat». Normal că s-a bucurat foarte mult. La sfârșitul lui iulie, începutul lui august treuie să nasc. Aici avem o mică problemă (n.r.: casa), dar o să ne reorganizăm aici și pe viitor o să vedem, pentru că Matias o să aibă nevoie de camera lui. Deocamdată, el doarme cu Klara”, a mai dezvăluit prezentatoare la știrile dimineții la PRO TV.

Cel de-al treilea moștenitor al vedetei cu soțul său, Romulus Dan Varga, este așteptat să vină pe lume în perioada dintre sfârșitul lunii iulie și primele zile din august.

Lavinia Petrea s-a măritat în secret

Lavinia Petrea și procurorul Romulus Dan Varga, cel care a participat la condamnarea lui Cristian Cioacă, s-au căsătorit în secret și au împreună un băiețel pe nume Mathias, în vârstă de 4 ani, si o fetiță pe nume Klara, de aproape 2 ani.