Bucuresteni, nu va lasati pacaliti de aceste zile primavaratice si puneti bani deoparte pentru intretinere! Suntem in pragul uneia dintre cele mai scumpe ierni. Pretul gigacaloriei a crescut cu aproape 80% si se va simti si in costul facturilor pe care le vom avea de platit. Reprezentantii Federatiei Asociatiilor de Proprietari din Romania sustin ca intretinerea s-ar putea chiar dubla fata de anul trecut.
Vestile reprezentantilor Federatiei Asociatiilor de Proprietari din Romania nu sunt deloc bune. Va fi prapad in aceasta iarna, intrucat intretinerea ne va costa de doua ori mai mult decat anul trecut. Pentru un apartament cu doua camere in care locuiesc doua persoane, facturile din perioada septembrie 2010-martie 2011 vor ajunge, in medie, la suma totala de 2.200 de lei, daca locuinta nu este contorizata separat. Conform calculelor reprezentantilor Federatiei Asociatiilor de Proprietari, o familie formata din doua persoane, care locuieste tot la doua camere, dar are repartitoare de costuri si robinetii termostatici deschisi, costurile in intervalul septembrie-martie vor fi de aproximativ 1.500 de lei, un pret comparabil cu cel platit de locatarii care au contoare individuale de apartament si centrala termica proprie. Cei mai putini bani vor avea de dat bucurestenii care au centrala termica de bloc si contorizare individuala de apartament, inclusiv repartitoare de costuri si robineti termostatici. Pentru o astfel de locuinta, factura de intretinere va fi putin mai mare de 1.300 de lei in aceasta iarna.