Ipoteză șoc în cazul dispariției micuței Danka, fetița de doi ani din Serbia. Mărturia celui care ar fi văzut-o pe copilă alături de două românce: „Fugea și țipa”

Publicat: 03/04/2024 | 18:39
Danka Ilic, copila de doi ani dispărută în Serbia / Foto: Facebook

Este alertă în Serbia, acolo unde o fetiță de doi ani este dată dispărută! Danka este căutată de autoritățile sârbe, după ce s-a făcut nevăzută în urmă cu câteva zile. Anchetatorii au luat în calcul și că micuța a fost răpită și dusă în țările vecine, România și Bulgaria. Asta pentru că ultimul loc în care a fost văzută minora se află la circa două ore și jumătate de Drobeta Turnu Severin ori de Vidin. A ieșit la iveală o nouă ipoteză legată de lipsa copilei, după ce un sârb ar fi transmis o filmare Poliției, în care o fetiță care seamănă cu Danka s-ar fi aflat în compania unor românce în Viena!

Misterul dispariției micuței Danka se adâncește. Copila de doar doi ani este dată dispărută de zile bune, iar autoritățile din Serbia sunt în alertă. A fost sesizat și Interpolul în legătură cu o posibilă răpire a minorei. Ultimul loc în care a fost zărită fetița este localitatea Banjsko Polje, aflată la circa două ore și jumătate de Drobeta Turnu Severin și de Vidin. Tocmai de asta, polițiștii sârbi au luat în calcul ipoteza conform căreia Danka ar fi putut fi răpită și dusă în altă țară.

CITEȘTE ȘI: MISTERUL DISPARIȚIEI MICUȚEI DANKA DIN SERBIA SE ADÂNCEȘTE. FETIȚA DE DOI ANI AR FI FOST RĂPITĂ DE DOUĂ ROMÂNCE ȘI DUSĂ PESTE HOTARE

O fetiță care seamănă cu Danka a fost filmată în Viena, în compania unor românce / Foto: Captură Video Nova RS

CITEȘTE ȘI: TREI ȚĂRI, ROMÂNIA, SERBIA ȘI BULGARIA, SUNT ÎN ALERTĂ DUPĂ CE MICUȚA DANKA A DISPĂRUT. CARE SUNT DATELE OBȚINUTE DE AUTORITĂȚI PÂNĂ ÎN PREZENT

Ce spun părinții micuței Danka despre imaginile surprinse în Viena

De asemenea, un martor sârb a transmis anchetatorilor o filmare surprinsă în Viena, în care o copilă ce seamănă cu Danka se afla în compania a două românce. În acest fel, Poliția a făcut cercetări amănunțite și a găsit imagini pe camerele de supraveghere din stația respectivă de metrou. Acestea au fost vizionate de părinții micuței, care cred că există o mare probabilitate să fie fiica lor.

„Pe la ora 20:00 am ieșit din stația de metrou și am văzut un copil care fugea și țipa. Întâi m-am uitat, apoi am început să filmez. Totul s-a întâmplat la o stație de tramvai. Erau două femei cu copilul care vorbeau una cu alta în română. Îi spuneau copilului pe nume, nu am înțeles ce nume, dar fata nu a răspuns deloc”, a fost dezvăluirea făcută de martorul sârb, conform presei străine.

În acest context, și autoritățile din Austria sunt în alertă și fac tot posibilul să le identifice pe cele două femei și pe fetiță. Momentan, nu există o confirmare 100% că minora din imagini este Danka.

În paralel, la casa de unde a dispărut copila se fac în continuare verificări. Presa din Serbia a scris despre faptul că pe telefonul mamei ar fi fost depistate anumite căutări pe Google făcute de aceasta, înainte de dispariția fiicei ei, legate de pedepse și infracțiuni. Informațiile respective ar fi fost șterse, însă anchetatorii au intrat în posesia lor.