La ce visează Anca Serea de ziua ei. „Mama-eroină” a showbizului are dorințe surprinzătoare

Anca Serea își aniversează ziua de naștere, alături de familie. Ce dorință și-a pus prezentatoarea când a suflat în lumânările de pe tort, dar și ce cadouri a primit de la cei dragi, aflați în exclusivitate de la CANCAN NEWS.

Anca Serea împlinește 41 de ani pe 2 februarie, iar CANCAN NEWS a aflat, în exclusivitate, ce își dorește prezentatoarea. Mamă a șase copii, Anca Serea a primit câte o atenție de la fiecare dintre membrii familiei, declarându-se extrem de fericită cu darurile făcute de cei mici. Soția lui Adrian Sînă se declară o femeie normală și face abstracție de statutul de vedetă. Spune că este o împătimită a pijamalelor, având o întreagă colecție. Zis și făcut pentru copiii cei mari, care au reușit să o atingă la coarda sensibilă pe “mama-eroină”.

„Nu îmi doresc nimic legat de partea asta materială”

Anca Serea, răsfățată de ziua ei și nu numai (Foto: Arhivă personală)

Și pentru că știe foarte bine postura de părinte, Anca Serea prețuiește timpul petrecut alături de mama sa.

“Mi-am dorit ce îmi doresc în fiecare an, să fiu sănătoasă, pentru că am avut în ultimii doi ani niște probleme destul de serioase. Nu îmi doresc nimic legat de partea asta materială, mai ales de când cu pandemia asta, iau fiecare zi așa cum e și încerc să mă bucur cât se poate de familie, de compania maică-mii, de oamenii ăștia.

(NU RATA: CUM A ÎNCEPUT RELAȚIA DINTRE ANCA SEREA ȘI ADI SÎNĂ)

La capitolul cadouri, am primit foarte multe flori și multe alte chestii, dar cel mai tare m-au surprins copiii, care mi-au făcut mai multe desene foarte simpatice, copiii mari mi-au luat o pijama, că știu că eu am colecție de pijamale, sunt pasionată. Mama mi-a luat o floare, am primit doar din astea pământești. Acum iau masa cu copiii, după aia o să fac un masaj și apoi probabil o să mergem undeva la cină!”, ne-a declarat Anca Serea, în exclusivitate.

Ce mai puteți vedea la CANCAN NEWS

Recent întors din cel mai dur raliu al lumii, din postura de copilot, Cheloo își recunoaște latura mai puțin sociabilă. Zilele petrecute în deșert, printre dunele de nisip, par să-l fi determinat pe juratul de la “iUmor” să dezvăluie că nu este tocmai un fan al interacțiunilor cu oamenii, detestând uneori să facă poze cu admiratorii săi.

Cheloo și-a descoperit pasiunea pentru raliuri (Foto: CANCAN.RO)

(VEZI ȘI: CUM A FOST FOTOGRAFIAT CHELOO ÎN MIJLOCUL STRĂZII)

Iar Paula Seling e prezentă în industria muzicală încă din anul 1995 și, în timp, a realizat care a fost cel mai mare minus al carierei sale.

Paula Seling își recunoaște „greșelile” (Foto: CANCAN.RO)

Cântăreața dezvăluie ce a „ținut-o” departe de unele proiecte, dar, în aceeași măsură, a și ajutat-o să fie cooptată în diferite producții TV. Dați PLAY pentru CANCAN NEWS.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
Click.ro
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!