Acasă » Exclusiv » Larisa lui Pescobar și-a părăsit iubitul din Dubai și a ”aterizat” pe litoral, dar… Cu ce-ai supărat-o, Paulică?!

Larisa lui Pescobar și-a părăsit iubitul din Dubai și a ”aterizat” pe litoral, dar… Cu ce-ai supărat-o, Paulică?!

De: Răzvan Scarlat 02/05/2024 | 23:40

Nu pare că mai există cale de împăcare între Paul Nicolau, zis Pescobar, și Larisa Popa, cea care până în urmă cu câteva luni a fost mâna lui dreaptă, la Taverna Racilor, unde a fost un manager de succes. Cel puțin pentru moment. Pe 1 Mai, la Mamaia, cei doi s-au evitat pe cât posibil și au petrecut în cluburi diferite. CANCAN.RO are imaginile și le prezintă în exclusivitate.

În toamna anului trecut, pentru o lună și jumătate, Taverna Racilor a avut lacătul pus pe ușă, perioadă în care Larisa Popa nu a încasat niciun ban. Sexy-bruneta, totuși, s-a descurcat și a cunoscut un român putred de bogat, care este stabilit în Dubai. Milionarul s-ar fi îndrăgostit lulea de managerița lui Paul Nicolau și i-ar fi făcut promisiuni de nerefuzat.

Astfel că Pescobar s-a trezit, peste noapte, fără mâna lui dreaptă în afacere, de până atunci. Paul Nicolau s-a reorientat, însă, rapid și a angajat în funcția de manager a Tavernei o altă tânără, pe nume Larisa Gheorghiță (DETALII AICI). Între timp, relația afaceristului cu Larisa Popa s-a răcit, deși cei doi au mai avut unele discuții private, iar CANCAN.RO are și dovada.

(VEZI AICI: LARISA POPA, SURPRINSĂ LA CONCURENȚĂ DUPĂ CE ȘI-A DAT DEMISIA DE LA TAVERNA RACILOR. FOSTA ANGAJATĂ A LUI PESCOBAR, CRITICATĂ DUR: ”EMANI MIROS DE PEȘTE”)

Au evitat o întâlnire de gradul 0

Pe 1 Mai, cei doi au fost prezenți pe litoral românesc, la Mamaia. În stațiunea-fanion de la malul mării, Pescobar și Larisa Popa și-au dat toată silința să nu se intersecteze. Dacă Paul Nicolau a optat să se distreze la NUBA, alături de mai multe domnișoare și câțiva amici, fosta lui angajată s-a relaxat cu fetele la LOFT, separat de fostul ei șef, dar și de iubitul milionar pe care l-a lăsat în Dubai.

Larisa Popa își verifică telefonul

În respectivele localuri, Pescobar și Larisa Popa s-au “dezlănțuit” cum au știut mai bine. Nu au pierdut deloc vremea în local, potolindu-și setea cu cele mai bune băuturi din meniu. Au evitat, astfel, o întâlnire de gradul 0 care s-ar fi putut transforma într-una cu scântei, rănile celor doi nefiind încă închise după ce au încheiat colaborarea. Acum o întrebare este pe buzele tuturor: cu ce o fi supărat-o, oare, Paulică pe sexy brunetă?

Pescobar a făcut tot posibilul să evite o întâlnire cu Larisa Popa

Când va fi cazul, CANCAN.RO va reveni cu noi detalii despre evoluția legăturii dintre Paul Nicolau și Larisa Popa. Deci, rămâneți pe poziții!

(NU RATA: PRIMA APARIȚIE A FOSTEI LUI PESCOBAR DUPĂ CE S-A ÎNTORS ”DE PE DUBAI”! E ȘI ”BLINDATĂ”, ȘI BOMBĂ SEXY! IMAGINI TARI CU ACARETURILE + SILICOANELE DIN DOTARE)

Anunțul făcut de Larisa lui Pescobar

În continuare, vă prezentăm cum a sunat anunțul plecării de lângă Paul Nicolau făcut de Larisa Popa: “Larisa lui Pescobar nu mai este, este doar Larisa. Larisa, șefa la raci, șefa la homari, la orice nu mai este, doar Larisa sunt. Am fost cea mai tare manageră de la Pescobar, corect. Nu mai lucrez la Pescobar, acum întrebările o să tot curgă. În ianuarie m-ați tot întrebat pentru că am avut o perioadă în care nu am apărut pe TikTok și atunci toată lumea avea suspiciuni vis-a-vis de ce n-am mai apărut. Toată lumea mă întreba dacă mai lucrez. Da, în ianuarie în continuare lucram, am trei săptămâni de când nu mai lucrez.

Fiecare om își pune amprenta în ceea ce face. Vă mulțumesc mult că sunt printre voi aici oameni care chiar apreciau ce făceam și eu în Tavernă, deși sunt în continuare foarte mulți hateri printre noi. Momentan nu muncesc, nu spun un `nu` următoarelor oportunități care o să vină în viața mea, dar cu siguranță voi face o alegere sau voi lua o decizie la momentul potrivit”.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. citeste mai mult
Parteneri
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act banal în mașinile lor
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act...
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai Neșu, după ce a fost părăsită de fostul fotbalist!
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cum a ajuns Regina Elisabeta a II-a la 96 de ani. Sandwich-ul simplu, dar sănătos, pe care îl mânca mereu monarhul Marii Britanii
Cum a ajuns Regina Elisabeta a II-a la 96 de ani. Sandwich-ul simplu, dar sănătos,...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit baze navale, rafinării și instalații militare ruse
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin zile cu averse, grindină și vijelii
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a fost sau nu cerută în căsătorie: ,,Eu mi-am cerut toți foștii în căsătorie”
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a...
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia la fiul său: „Mamă, adu-mi ceva de mâncare că nu mai pot de foame și n-am timp să mă mai duc să mănânc.”
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Fructul care i-a șocat pe toți românii. Oamenii n-au știut cum să-l mănânce. A fost nevoie de un ghid pentru a-l consuma
Fructul care i-a șocat pe toți românii. Oamenii n-au știut cum să-l mănânce. A fost...
Orașele din România în care se dau bani celor căsătoriți de multă vreme. Cum poți intra în posesia lor
Orașele din România în care se dau bani celor căsătoriți de multă vreme. Cum poți...
Se schimbă obligatoriu la mașină. Toți șoferii trebuie să se prezinte la service
Se schimbă obligatoriu la mașină. Toți șoferii trebuie să se prezinte la service
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Leonardo DiCaprio are o iubită cu 24 de ani mai TÂNĂRĂ: „Se pare că o place foarte mult” / Cei doi formează un cuplu de aproape un an
Leonardo DiCaprio are o iubită cu 24 de ani mai TÂNĂRĂ: „Se pare că o...
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar...
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a ucis iubita cu sânge rece. Victima i-ar fi salvat în trecut viața agresorului
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
De la ce pornesc certurile dintre Gabriela Cristea și Tavi Clonda. Prezentatoarea a spus clar: „Am putea să ne despărțim”
De la ce pornesc certurile dintre Gabriela Cristea și Tavi Clonda. Prezentatoarea a spus clar:...
Horoscop zilnic pentru luni, 20 mai 2024. Leul își dorește un nou început
Horoscop zilnic pentru luni, 20 mai 2024. Leul își dorește un nou început
Harta tunelurilor secrete din București. Catacombele pe lângă care trec zilnic milioane de români
Harta tunelurilor secrete din București. Catacombele pe lângă care trec zilnic milioane de români
×