Laurențiu Reghecampf a avut o intervenție în direct la Dan Capatos Show! Antrenorul a dat din casă și a vorbit despre viața pe care o are de câteva luni, departe de Europa. Deși echipa pe care o antrenează este din Sudan, el stă în Rwanda, o destinație care l-a surprins complet. CANCAN.ro are toate detaliile!
În ceea ce privește viața personală, antrenorul a ținut să clarifice speculațiile legate de o posibilă cerere în căsătorie. Reghe spune că relația pe care o are cu Corina se simte că o căsnicie, chiar dacă nu există încă un act oficial. Vezi emisiunea integrală aici!
„Noi nu suntem în Sudan, echipa este din Sudan, dar noi nu stăm acolo. Noi suntem în Rwanda și pot să spun că m-a surprins total ce am găsit aici. Rwanda este chiar o țară foarte, foarte dezvoltată, eu unul nu mă așteptam să văd asemenea lucruri. Este mult peste Zanzibar, peste Tanzania, pentru că și acolo am stat aproape două luni și pot face comparația. (…) Nu a fost nimic, nu a existat o cerere în căsătorie, așa a fost interpretată situația. Corina este ca și cum ar fi soția mea, numai că nu avem actele făcute. Noi trăim ca o familie, ne ocupăm împreună de copii și lucrurile sunt foarte clare între noi, nu avem nevoie de un titlu ca să știm ce suntem unul pentru celălalt.”
Reghecampf a spus și de ce nunta nu este o prioritate în acest moment. Pentru el și partenera sa, botezul băiatului este pe primul loc, iar restul planurilor vor veni la momentul potrivit. În prezent, iubita antrenorului face naveta între Africa și Europa, deoarece fiii lor merg la grădiniță în România.
„Întâi avem de făcut botezul la băiatul mic, asta este prioritatea noastră acum. După aia vedem ce se întâmplă, nu ne grăbim nicăieri. Lucrurile trebuie făcute la timpul lor și nu simțim presiunea de a demonstra ceva cuiva.”
Antrenorul a vorbit și despre viața în Africa, precum și despre riscurile medicale, dar a precizat că s-a informat și că a luat toate măsurile necesare înainte de a pleca. Familia face naveta, iar copiii nu au fost mutați definitiv din România.
„Există riscul de febră galbenă, de malarie, sunt lucruri despre care toată lumea vorbește când aude de Africa. Eu mi-am făcut toate vaccinurile înainte să vin. Aici, malaria, de exemplu, este tratată rapid, este ca o răceală, nimic mai mult, nu este ceva de speriat dacă știi ce ai de făcut.”
Reghe spune că alegerea de a antrena la Al-Hilal Club nu a fost întâmplătoare. Antrenorul a declarat că știa foarte bine echipa înainte de mutarea din Europa.
„Eu cunoșteam foarte bine echipa asta înainte să semnez. Știam ce jucători are și ce potențial există. Ai o șansă foarte mare să câștigi Champions League Africa dacă lucrurile sunt făcute corect. Până acum, lucrurile au mers exact așa cum am planificat și sunt mulțumit de direcția în care mergem.”
Emisiunea integrală se poate urmări AICI:
Emisiunea Dan Capatos Show se difuzează în fiecare săptămână, de luni până joi, la ora 18:00, numai pe conturile oficiale de Facebook și YouTube CANCAN.RO.
CITEȘTE ȘI:
Logodnica lui Laurențiu Reghecampf, operată de urgență! Intervenția suferită de Corina Caciuc
Anamaria Prodan ”lovește” după divorțul de antrenor! L-a câștigat pe… Reghecampf!