MAI și MAE, prin Direcția Generală de Pașapoarte, respectiv Departamentul Consular, vor pune în funcțiune, începând de miercuri, 7 martie, sistemul de notificare al cetățenilor, cu privire la data de expirare a pașaportului.
Astfel, deținătorii de pașapoarte, care au comunicat la depunerea ultimei cereri un număr de telefon valabil, vor primi un SMS prin care vor fi informați că le expiră pașaportul, cu una până la trei luni înainte.
Prin același mesaj, cetățenii vor fi încurajați să se programeze din timp pentru a evita timpii mari de așteptare din perioada de vară.
Textul mesajului va fi: „Pașaportul dvs. va expira în curând. Pentru reînnoire, programați-vă online pe epasapoarte.ro (România) sau econsulat.ro (străinătate)“. Pentru SMS-urile transmise la nivel național, va figura ca semnatar D.G. Pașapoarte, iar în străinătate, Departamentul Consular. Mesajele vor fi trimise de la numărul scurt 1813, la eticheta de expeditor figurând termenul `PAȘAPOARTE`.
De asemenea, în luna martie, vor primi un SMS de notificare cetățenii cărora le-a expirat pașaportul în ultimele 6 luni, anunță digi24.ro.
Printre demersurile inițiate de MAI și MAE pentru simplificarea procedurilor de obținere a pașaportului și de reducere a aglomerației de la structurile de pașapoarte, care se înregistrează mai ales vara, se numără interconectarea sistemelor informatice ale celor două ministere, măsuri pe linie legislativă (ex. proiectul de lege pentru creșterea valabilității pașapoartelor), de resurse umane (ex. încadrarea de personal din sursă externă pentru serviciile de pașapoarte) precum și organizarea unei campanii de conștientizare a cetățenilor cu privire la necesitatea de a-și face pașaport din timp pentru a evita aglomerația din perioada concediilor.
Sloganul campaniei este ”Anul are 12 luni, nu aștepta vara! Documentele de călătorie pot fi făcute din timp”.